Primeşti 2.000 de euro pe lună şi 50 de zile de concediu pe an ca să lucrezi pentru Cristiano Ronaldo

Cristiano Ronaldo face angajări și salariul ajunge la 2.000 de euro pe lună, plus 50 de zile de concediu pe an.

Celebrul sportiv și-a deschis un hotel de lux în urmă cu doi ani, atunci când a revenit la Manchester United. Hotelul din Marrakech are nu mai puțin de 174 de camere, iar acum fotbalistul caută să angajeze personal, dar pentru un alt hotel din portofoliu, aflat la Madrid.

Salariu de 2.000 de euro pe lună la unul dintre hotelurile de lux deținute de Cristiano Ronaldo

Pe site-urile cu locuri de muncă din Spania circulă anunțuri de angajare pentru hotelul Pestana CR7 din Madrid. Oferta hotelului de 4 stele este una atractivă pentru cei care doresc să lucreze în domeniul ospitalier.

Salariile ajung la 2.000 de euro pe lună, cu un program de 40 de ore pe săptămână, plus bonuri de masă în valoare de 100 de euro. Cristiano Ronaldo acordă 50 de zile libere pe an, dintre care 30 sunt obligatorii, potrivit Digisport. Posturile disponibile sunt de ospătar, recepționer, barman și portar. Persoanele care doresc să se angajeze la hotelul deținut de Cristiano Ronaldo trebuie să cunoască limba engleză și să aibă experiență în domeniu minim un an.

Cristiano Ronaldo, implicat în proiecte din diverse domenii

Ajuns la 39 de ani, Cristiano Ronaldo impresionează pe teren, dar și în afara acestuia. Recent, și-a lansat propriul canal de Youtube cu care a spart noi bariere și a ajuns la peste 60 de milioane de urmăritori într-un timp record.

Sunt foarte fericit să fac acest proiect să prindă viață. A fost în mintea mea de mult timp, dar în sfârșit avem ocazia să o facem realitate. Mi-a plăcut întotdeauna să am o relație atât de puternică cu fanii de pe rețelele de socializare, iar canalul meu de YouTube îmi va oferi o platformă și mai mare pentru a face acest lucru și vor afla mai multe despre mine, familia mea și părerile mele despre multe subiecte diferite. De asemenea, aștept cu nerăbdare să împărtășesc conversații cu oaspeții care, fără îndoială, vor surprinde oamenii”, a declarat Cristiano Ronaldo, potrivit Variety.

În urmă cu câteva zile, fotbalistul a dezvăluit un nou proiect la care ia parte. Este vorba de un joc de lupte intitulat „Fatal Fury: City of the Wolves” și produs de SNK. Rămâne de văzut care este implicarea cu adevărat a sportivului în acest proiect.

Ceva interesant se apropie”, a scris Cristiano Ronaldo pe X (Twitter).

 

Publicat: 28 09. 2024, 23:42