Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, este presat de insistențele procurorilor, care cer pedeapsa maximă în dosarul său.
Ultimul termen al dosarului lui Mario Iorgulescu a avut loc vineri, 8 noiembrie, iar judecătorii Curții de Apel București au făcut anunțul în privința deciziei în legătură cu dosarul fiului șefului de la LPF. Concret, judecătorii au specificat că o decizie finală va fi luată pe data de 4 decembrie 2024.
Procurorii au cerut pedeapsa maximă pentru fiul lui Gino Iorgulescu, după ce în urmă cu trei zile Curtea de Apel București a respins cererile formulate de avocatul lui, Virgil Boglea. Boglea solicitase revocarea măsurii de arest preventiv a lui Mario Iorgulescu, dar și realizarea unei expertize medico-legale în Italia, cererea formulată fiind respinsă.
Așadar, conform informațiilor din Libertatea, Mario Iorgulescu își va afla sentința pe data de 4 decembrie 2024. Vineri, 8 noiembrie, a avut loc la treilea termen și ultimul al dosarului lui Marios Iorgulescu. Judecat pentru ucidere din culpă, procurorii au solicitat pedeapsa maximă, care este de 7 ani. De altfel, pentru conducerea unui autovehicul sub influența drogurilor sau alcoolului se mai solicită alți 2 ani de închisoare.
Virgil Boglea, avocatul lui Mario Iorgulescu, a oferit o reacție pentru ProSport după ce toate cererile formulate au fost respinse de Curtea de Apel București. Boglea este revoltat de faptul că cererea de revocare a arestării preventive a lui Mario Iorgulescu a fost respinsă.
„Ce s-a respins și unde să zicem că aș putea să înțeleg, nu rațiunea pentru care au respins, ci că se putea lua o asemenea decizie, vizează expertiza medico-legală efectuată în Italia, pentru a suspenda judecata și celelalte probe solicitate de noi pe apel. Ce s-a respins și chiar nu înțeleg, pentru că acolo îmi depășește… deci, chiar aștept cu nerăbdare motivarea pentru respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de revocare a arestării.
Practic, ei n-au vrut să se pronunțe pe subiectul acesta, pentru că nu era altă soluție legală și temeinică decât aceea de admitere a cererii de revocare. Și respingând ca inadmisibilă, au spus: «Domne, noi nu ne pronunțăm pe ea!». Deci, n-are nimeni altcineva cine să se pronunțe, decât Curtea de Apel. Trebuie să văd motivarea… acum, mă aștept la orice, credeți-mă! Adică, mă aștept să spună că e inadmisibilă și punct. Inadmisibilitatea presupune că nu poate fi formulată această cerere în fața Curții de Apel, ceea ce nu e cazul, pentru că singura în măsură să se pronunțe pe măsurile preventive, acum, este Curtea de Apel, din moment ce s-a dat cauza la rejudecare”, a declarat Virgil Boglea, în exclusivitate, pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER