Procurorii DNA s-au dus peste cei de la CS Rapid: cinci percheziții într-un dosar de corupție!

Procurorii DNA s-au dus joi direct peste cei de la CS Rapid și au efectuat nu mai puțin de cinci percheziții într-un dosar de corupție în care este vizat clubul aflat în subordinea Ministerului Transporturilor.

Conform informațiilor apărute până în prezent, cercetările efectuate de DNA îl vizează în primul rând pe Bogdan Vasiliu, actual președinte al Secției de Handbal a Rapidului, care timp de doi ani a condus întregul club.

Descinderi la CS Rapid!

Procurorii DNA s-au dus joi direct peste cei de la CS Rapid și au efectuat nu mai puțin de cinci percheziții într-un dosar de corupție în care este vizat clubul aflat în subordinea Ministerului Transporturilor. Conform informațiilor apărute până în prezent, cercetările efectuate de DNA îl vizează în primul rând pe Bogdan Vasiliu, actual președinte al Secției de Handbal a Rapidului, care timp de doi ani a condus întregul club. Din luna august a anului 2024, la cârma CS Rapid a fost numit alt președinte, fiind vorba despre Alexandru Andronescu.

Conform informațiilor oferite de Biroul de Informare și Relații Publice al DNA, se pare că este vorba despre mai multe infracțiuni care au fost comise pe parcursul anului 2024.

„Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele: Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, în cursul anului 2024”, se arată în comunicatul emis de DNA.

Percheziții în București, Ilfov și Giurgiu

Procurorii DNA au efectuat mai multe percheziții, în București, Ilfov și Giurgiu. Oamenii legii au fost prezenți la sediul clubului sportiv, la o societate comercială și la domiciliile mai multor persoane fizice.

Totodată, autoritățile au menționat că vor reveni cu informații despre această acțiune.

„În cursul zilei de 24 octombrie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în cinci locații situate pe raza municipiului București și a două județe (Ilfov și Giurgiu), reprezentând sediul unui club sportiv, punctul de lucru al unei societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, se mai arată în comunicat.

Publicat: 24 10. 2024, 16:58