Profesoara de la școala generală s-a apucat de lupte MMA! „Am ochii vineți, dar copiii apreciază ce fac”. GALERIE FOTO
O profesoară de școală generală practică lupte MMA și este apreciată pentru activitatea sportivă de către elevii ei.
Gemma Auld este campioană MMA la nivel amator, iar pe 28 septembrie este pregătită să își facă debutul la nivel profesionist.
Profesoara care s-a apucat de MMA este apreciată de elevii săi
Gemma Auld și-a descoperit înclinația pentru sporturi de contact la vârsta de 27 de ani, când a început să meargă la o sală specializată de Muay Thai. Deși aceasta s-a înscris la sală doar pentru a lucra exerciții fizice cu greutăți, s-a înscris ulterior la una din clasele de Muay Thai.
În scurt timp, Gemma Auld a început să practice jujitsu, iar ulterior MMA. După cinci ani de antrenamente intense, scoțiana a intrat în cușcă pentru primul ei meci la nivel amator.
„Nu a fost ceva ce am vrut vreodată să fac. Pur și simplu s-a întâmplat și mă bucur că am făcut-o”, a declarat Gemma Auld, potrivit The Sun.
Elevii ei au descoperit sportul pe care profesoara lor îl practică și o susțin în toate confruntările ei. Mai mult, aceștia urmăresc cu interes luptele din cușcă ale Gemmei Auld.
„Unora dintre ei (n.r. elevi) le place să se uite la UFC și alte chestii asemănătoare. Sunt puțin mai în vârstă acum pentru a ajunge acolo. Am ochii vineți, dar copii apreciază ce fac.
Cred că destul de multre dintre ele au început să intre (n.r. în activitatea sportului de contact), pentru a învinge tendința ca băieții să fie în luptă. Se uitau la meciurile mele pe Youtube și veneau și vorbeau despre asta. Deci a fost foarte drăguț.
Îmi place să le împărtășesc asta (n.r. activitatea ei sportivă) ca să înțeleagă, pentru că e important ca ei să știe la fel de bine că am o viață în afară de a fi profesor și ei văd în asta disciplină și altele”, a continuat scoțiana, conform aceleiași publicații.
- Gemma Auld a câștigat, de-a lungul timpului, mai multe centuri la categoria ușoară de MMA amator.
Ce program are Gemma Auld
O zi din viața Gemmei Auld constă în a merge la muncă, la școala unde predă, la ora 7:30 dimineața. După terminarea programului la unitatea de învățământ, ea merge la sală, unde se antrenează pentru confruntările din cușcă. Gemma Auld nu ajunge niciodată acasă mai devreme de ora 10 seara.
„Deci este destul de plin programul meu, dar îmi iubesc meseria. Munca este grea, dar e grozavă”, a spus luptătoarea, potrivit sursei menționate anterior.