„Putea trăi și astăzi!”

„Putea trăi și astăzi!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Adriana Klein (foto, în dreapta) n-a crezut niciodată că Mișa Klein a murit din cauza unei boli de inimă și a ținut să demonstreze asta tuturor.

De ce a murit Mișa?
I-a cedat inima din cauza unei infecții. Avea o bronșită cronică-acută, de care suferea din noiembrie. A dus-o pe picioare, însă organismul nu i-a mai rezistat, după ce a făcut și o amigdalită. Ele au generat infarctul, pe fondul unui efort susținut. Medicii de acolo habar n-aveau ce are Miși, nu făcuseră nici controalele medicale obligatorii, iar el nu s-a plâns în viața lui de o durere de măsea. Trebuia oprit de la efort. Avea temperatură, frisoane, dar era primul la alergări. Din păcate, asta i-a fost fatal. Dacă ar fi fost unul care să se gândească în primul rând la el, putea trăi liniștit și astăzi.

Deci fotbalul era mai presus ca orice?
Fotbalul era totul. Apoi veneam noi, familia. Miși n-a driblat fotbalul nici măcar o secundă, iar fotbalul l-a ucis.

V-a fost greu după ce a murit?
Gândiți-vă că aveam 33 de ani și un copil de nici doi ani. Și dintr-o dată m-am trezit singură. Am vorbit seara și îmi spunea că a doua zi urma să semneze un nou contract cu Uerdingen. Fuseseră mulțumiți și îl mai voiau doi ani. Apoi, am primit un telefon. Cel mai urât telefon din viața mea…

Cum v-ați revenit?
Nici eu nu știu. Durere, suferință, revoltă, voință. Eu nu am crezut niciodată că soțul meu a murit de vreo boală de inimă, așa cum au spus ei la proces. Pe Miși nu-l dobora nimeni. La doi ani de la deces am primit raportul autopsiei. Scria că a murit din cauza unor complicații apărute pe fondul suprasolicitării fizice.

Și nemții ce ziceau?
Spuneau că era atât de bolnav, încât putea muri și dacă ridica o ladă de apă minerală. Dacă s-ar fi spus adevărata cauză a morții, clubul și federația ar fi suportat multe consecințe. Au încercat să mă înșele și ca să nu plătească pensie viageră.

Andone le e cel mai apropiat

Cu judecata cum a fost?
Am ajuns până la Strasbourg. Totul a durat 13 ani. Am mulțumirea că s-a aflat adevărul, chiar dacă m-am chinuit mult. Însă nu m-am dat bătută și aș lua-o și mâine de la început pentru Miși. Am schimbat șase avocați. Ani de zile asta a fost munca mea. Să mă judec pentru adevăr. Eu nu cunoșteam legislația lor și ei mă purtau prin tribunale până trecea un termen, ca să se prescrie nu mai știu ce. Oricum Dumnezeu le-a dat celor de la Uerdingen după sufletul lor.

Adică?
Acum doi ani am primit un mesaj prin care am aflat că managerul din acea vreme al lui Uerdingen, Edgar Geenen, cel care a refuzat să îmi dea controalele medicale și actele pe care i le-am cerut, s-a spânzurat. Echipa e vai de mama ei, în liga a șaptea…

Dar Mișa?
Dumnezeu și Miși au avut grijă de noi. Eu și Dominque am avut noroc că ne-am putut reface viața și acum suntem fericite. Miși e mereu cu noi, e parte din sufletul nostru, e cel care ne ocrotește de sus.

Banii?
Nici Uerdingen, nici Federația Germană, nici asigurările nu au dat o marcă pentru Miși. Am o rentă viageră din partea statului german, pentru că noi aveam dublă cetățenie, însă mulțumim lui Dumnezeu că suntem bine, cu toții, și nu avem nevoie de nimic.

Cu cine mai țineți legătura dintre foștii colegi ai soțului?
Nelu Andone e cel mai apropiat. E ca un tată spiritual pentru Dominique. O ascultă ore în șir când se întâlnesc și nu se plictisesc vorbind. Însă toți prietenii lui Miși sunt deosebiți, probabil pentru că și el era deosebit. Rednic, Lupescu și Ionuț, dar și părinții lui, Gabor, familia Doboș ne sunt prieteni. Giovanni Becali ne-a ajutat și el enorm într-o perioadă.

 

"La viața mea, am jucat cu mulți fotbaliști în echipă, atât la club, cât și la națională, dar singurul care mă făcea să mă simt mai puternic era Mișa Klein" – Ioan Andone, antrenor Al Ettifaq

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Taxă impusă la bancomate. Avertisment pentru cei care scot banii cash de la ATM
Taxă impusă la bancomate. Avertisment pentru cei care scot banii cash de la ATM
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×