Luptătorul Daniel Ghiță a lăsat la o parte lupta declarativă pe care o are cu Cătălin Moroșanu și Benjamin Adegbuyi și s-a îndreptat cu atenția spre instituțiile statului.
Daniel Ghiță a fost, pentru circa șase luni, membru al Partidului România Unită. Asta s-a întâmplat între noiembrie 2015 și iulie 2016, dar campionatul din K1 s-a retras după ce, spune acum, a fost mințit de cei care se aflau la conducere.
În momentul demisiei din PRU, Daniel Ghiță a invocat încălcarea principiilor naționaliste de către partidul pe care l-a reprezentat. În plus, sportivul a reacționat dur la adresa PRU și a lui Bogdan Diaconu, după ce mai mulți parlamentari din alte partide și din PSD au intrat în PRU.
Într-un interviu acordat pentru www.vechtsportinfo.nl, „Samuraiul” a atacat DNA, SRI și judecătorii: „În numele Justiției, mulți oameni au fost băgați nevinovați la închisoare. Judecători, oameni de afaceri. A fost era DNA și a Serviciului Român de Informații (SRI). Cele două instituții au semnat protocoale secrete între ele și Înalta Curte, iar din acest motiv oameni nevinovați au murit în pușcărie sau viețile și carierele lor au fost distruse! Au fost 10 ani de politică a fricii”, a declarat luptătorul pentru sursa citată.
Citește și: Daniel Ghiță (37 de ani) a obținut o victorie facilă în fața lui Petr Vondracek (41 de ani), în gala Colosseum. Românul s-a impus fără probleme, încă din prima rundă a luptei.
„Corupție există în toate țările lumii, nu doar în România. Imaginați-vă că un judecător are puterea de a te trimite la închisoare de pe o zi pe alta, fără să fie nevoit să aibă nicio dovadă. Sunt procurori în România care acum sunt cercetați pentru aceste crime oribile comise împotriva justiției. Nimeni nu vorbește despre ele, dar eu o fac. În România s-a folosit sloganul ‘Lupta împotriva corupției’ pentru a încarcera oameni nevinovați, pentru a distruge afaceri. Au creat frică și un tărâm al procurorilor!”, a mai spus Ghiță.
Daniel Ghiță, 37 de ani, un colos de aproape doi metri înălțime și 116 kilograme, a început să practice artele marțiale încă din copilărie. Debutul la profesioniști a fost în 1999, luptând în World Muay Thai Championships, turneu desfășurat în Bangkok, el oprindu-se în semifinale. În scurt timp însă a devenit campion european, în 2000, iar în 2001 a luat bronzul la Campionatul Mondial. Din 2004 a intrat în circuitul K1 unde și-a câștigat porecla de „Samuraiul Sălbatic” datorită loviturilor devastatoare și a strategiei adoptate în ring.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER