Răzvan Marin, gest uriaș! S-a alăturat „Orașului faptelor bune”: „Pur și simplu m-am emoționat și vreau să donez pentru fetiță” | VIDEO

Răzvan Marin (24 de ani) s-a alăturat și el celor de la Radio ZU, la „Orașul faptelor bune”, pentru un caz deosebit!

Este vorba de Otilia, o fetiță care, la doar 3 ani, a primit un diagnostic sumbru! Se luptă cu o tumoare care cântărește 2 kg. Fetița riscă să se sufoce pe zi ce trece și are nevoie de bani pentru tratament în străinătate.

Răzvan Marin, mijlocașul lui Cagliari, se alătură în „Orașul faptelor bune” lui Florinel Coman, care, la rândul său, a donat și el pentru un alt caz.

„Eram în mașină, mă duceam la antrenament și am auzit povestea. Pur și simplu m-am emoționat și vreau să donez și eu. Între timp am ajuns la stadion, dar vreau să ajut acest caz. Nu avem ce face altceva decât să urăm multă sănătate și fetița să se facă bine”, a spus Răzvan Marin.

Cazul Otiliei e delicat!

„De o jumătate de oră simt durerea în piept. E infinit o durere mai mică decât ce simte această fetiță. Eu simt durerea asta când vorbim despre aceată poveste, dar gândiți-vă ce simt părinții ei. ”, a spus Mihai Morar, realizatorul emisiunii alături de Daniel Buzdugan.

„La a doua puncție, soția mea a intrat înauntru s-o țină pe Otilia și am intrat și eu pentru că urla. Gestul nostru ca părinți a fost să-i dăm degetele noastre să muște de ele. Era singurul lucru pe care puteam s-o ajutăm în momentul ăla pe fiica noastră. Vreau ca acel deget să se transforme într-o îmbrățișare. Probabil dacă nu treci prin așa ceva nu conștientizezi cât de important e să-ți ții copilul în brațe când nu are nimic. Acum ești total neputincios”, a spus tatăl Otiliei.

Abia în cursul acestei zile tatăl Otiliei va afla de la medici suma exactă de care are nevoie pentru tot tratamentul fetiței cu părul cârlionțat.

Fetiția cu cârlionți a fost nevoită să fie tunsă de tatăl ei din cauza cancerului care s-a instalat rapid în trupul ei

2.700 de euro costă o zi de spitalizare pentru Otilia!

Donații puteți face în conturile de mai jos:

Titular: PAUL ONCESCU
RO28BTRL04501203S89584XX – lei
RO03BTRL04504203S89584XX – euro
SWIFT: BTRLRO22
Revolut: RO56BREL0005507017740100
@paul8wecy +40 724 059 144
PayPal: paypal.me/helpOtilia

Publicat: 29 04. 2021, 11:39
Actualizat: 29 04. 2021, 16:57