Reacția lui Cătălin Botezatu după moartea lui Răzvan Ciobanu. Plus ce explicații dau reprezentații Poliției Constanța pentru cauzele accidentului din Săcele
Creatorul de modă Răzvan Ciobanu a murit, luni dimineața, în urma unui accident rutier produs la intrarea în localitatea Săcele dinspre Năvodari, pe DJ 226, în județul Constanța. Acesta era singur în mașină și, din cauza vitezei, a ieșit de pe carosabil, lovind mai mulți copaci, informează Mediafax.
„Cercetarea la fața locului a indicat faptul că autoturismul în cauză ar fi părăsit partea carosabilă, ar fi parcurs o distanță de aproximativ 700 de metri prin câmp, ar fi traversat o alee asfaltată care duce către fermele din zonă, a reintrat pe câmp, a rulat încă 150 de metri într-o zonă cu arbuști unde, din cauza denivelărilor de pământ s-a răsturnat, oprindu-se într-un copac. Conducătorul auto a fost proiectat în afara autoturismului pe unul dintre geamurile acestuia, fiind găsit de un martor la baza unui arbust”, a spus purtătorul de cuvânt al Poliției Constanța, Andreea Munteanu.
Reprezentanții Poliției Constanța au adăugat că se va face necropsia, dar va fi expertizată tehnic și mașina condusă de Răzvan Ciobanu. „Necropsia efectuată de medicii legiști va stabili dacă șoferul se afla sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe. Expertiza tehnică auto va fi efectuată pentru a se stabili condițiile tehnice în care s-a produs accidentul și va oferi informații suplimentare privind dinamica accidentului”, a mai spus Munteanu.
Creatorul de modă Cătălin Botezatu a reacționat pe Instagram după tragedia din această dimineață. „Ai ales să pleci prea tânăr și prea devreme… În această zi sfântă fie ca pașii sa te călăuzească către LUMINĂ‚, iar DUMNEZEU să te ocrotească și sa te odihneasca în pace! RĂ‚ZVAN, rămâi cu bine…”, a scris Cătălin Botezatu.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Constanța arată că este exclusă variante unei sinucideri a designerului. „Având în vedere datele preliminare privind dinamica accidentului, în special configurația drumului unde s-a produs, varianta unei sinucideri vehiculată pe rețele de socializare ori canale de informare media nu poate fi luată în calcul la acest moment. De asemenea, precizăm faptul că, întrucât șoferul a fost găsit în exteriorul autoturismului, concluzia preliminară formulată a fost că acesta nu ar fi purtat centura de siguranță”, a adăugat Andreea Munteanu, potrivit Mediafax.
„