Reacția ultrașilor români după propunerile de modificare legislativă prezentate de ProSport! Comunicat acid la adresa Jandarmeriei

Reacția ultrașilor români după propunerile de modificare legislativă prezentate de ProSport! Comunicat acid la adresa Jandarmeriei
Reacția ultrașilor români după propunerile de modificare legislativă prezentate de ProSport! Comunicat acid la adresa Jandarmeriei
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ultrașii români, reprezentanți în această „speță” de către fanii naționaliști din „Uniți Sub Tricolor”, au oferit o reacție referitoare la propunerile de modificare legislativă înaintate de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, prezentate pe larg de ProSport în cursul zilei de marți.

Reacția ultrașilor români după propunerile de modificare legislativă prezentate de ProSport! Comunicat acid la adresa Jandarmeriei

Aceste propuneri vizează Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive și Legea 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazie competițiilor și a jocurilor sportive, cunoscută și drept „legea Dumitru Dragomir”, întrucât fostul președinte al LPF a fost co-autor la această inițiativă legislativă pe vremea când era deputat în Parlamentul României. 

Așa cum era de așteptat, suporterii din România au contestat vehement aceste propuneri, mai ales că una dintre ele prevede o pedeapsă de la un an la trei ani de închisoare pentru utilizarea materialelor pirotehnice cu ocazia unui eveniment sportiv.

„Dragă cititorule, dacă la fel ca noi și alte sute de mii de români, chiar milioane, ai obiceiul ca frecvent sau chiar mai rar să mai mergi pe stadioane, pentru a îți susține echipa sau a asista la un spectacol, aceste rânduri îți sunt adresate și te invităm și chiar rugăm să citești până la final acest comunicat. Să treci prin filtrul propriei gândiri fiecare cuvânt și idee, să înțelegi pericolul apărut, iar pentru cei care cunoașteți, să vizualizați asemănările dintre noile reglementări și realitatea peisajului cotidian din comunism, când cetățenii erau total lipsiți de drepturi, asupriți și abuzați de stat și Securitate (Jandarmerie), ceea ce s-ar dori și acum la inițiativa urmașei Securității ca instituție. Iar dacă apreciezi și ești în asentiment cu noi, să iei atitudine, să distribui informația, s-o discuți cu oricine poți și dacă ai posibilitatea, să intervii față de clubul pe care-l susții, pentru a respinge noile mizerii scornite de această instituție pur represivă.

Liga Profesionistă de Fotbal a transmis ieri către cluburile din prima ligă o adresă prin care acestea au fost informate cu privire la propunerile Jandarmeriei pentru modificarea Legii 4/2008 (Legea Dragomir), dar și a Legii126/1995 privind regimul materialelor explozive, cluburile fiind rugate să ia act de ele și să își exprime un punct de vedere în legătură cu această situație până luni, 28 august.

Aceste propuneri sunt îndosariate într-un document stufos care a circulat ieri pe relația Jandarmerie-LPF-cluburile din Superliga României, fiind în cadrul său foarte multe inițiative de modificare a legii, schimbări majore care ar afecta iremediabil și deopotrivă atât suporterii români, cât și cluburile de fotbal, dar mai ales orice precept de LIBERTATE, un drept fundamental și inviolabil reglementat de constituție și care astfel ar fi terfelit cu bună știință de instituțiile represive ale statului.

Ca să poată înțelege toată lumea absurdul situației. Vorbim de modificarea unei legi neconstituționale dar care tot a funcționat încă din 2008, inițiată de Dumitru Dragomir și Alin Trășculescu, doi indivizi care au experimentat pe perioade îndelungate închisorile, fiind condamnați în mai multe rânduri și executând pedepse privative de libertate, pentru o serie de abateri penale grave. Asta-i realitatea, doi pușcăriabili prin definiție au ajuns în stadiul să facă legi în această țară, legi anticonstituționale și abuzive care să condamne alți oameni la pedepse foarte usturătoare pentru motive minore.

Să continuam cu paradoxul acestui caz, specific plaiului românesc, stat eșuat și corupt până în măduva oaselor. Inițiativele jandarmilor sunt susținute de LPF, instituție fotbalistică a cărei președinte este Gino Iorgulescu, nimeni altul decât tatăl unui individ care beat și drogat la volanul unui bolid de peste 300.000 de euro, cu acul de vitezometru oprit la 240km/h la impact a ucis într-un accident rutier un tânăr, tatăl a doi copii, după care i s-a înlesnit prin influența foarte puternică și sforile trase de tatăl său un bilet doar dus spre Italia, unde de câțiva ani beneficiază de un concediu permanent, deși a fost condamnat în Romania la aproape 16 ani de închisoare pentru fapta sa. Exact, nicio zi de pușcărie n-a făcut și nici nu va face un tip care a distrus o familie astfel, dar tatăl sau și instituția pe care o conduce, susțin pedepse de 3 ani de închisoare pentru o fumigenă inofensivă.

Să revenim la proiectul de lege și modificările sale incredibile. Dacă veți avea curiozitatea să citiți ad litteram acel document, vă vor trece fiori reci crezând că v-ați întors în vremuri de foarte tristă amintire, în perioada antedecembristă în care Partidul Comunist Român controla absolut tot ce mișca în țara noastră, fiecare cetățean român era lipsit de orice drepturi, iar pentru dorința libertății, pentru abateri închipuite sau pentru motive minore, mulți români au fost maltratați, închiși sau au plătit cu prețul vieții „obrăznicia” de a împărtăși alte idealuri decât cele impuse de partid. Practic, atunci românii trăiau în mare măsură ca după scenariul romanului 1984, scris de George Orwell și ecranizat ulterior, capodoperă care pe alocuri descrie și cum vor activa suporterii români de acum înainte dacă aceste modificări ale legii vor fi acceptate. Mai pe scurt, pe stadioane și în activitățile suporterilor, ne vom întoarce cu acte-n regulă în comunism!

Doar una din multele propuneri de modificări specifică faptul că toți «cei care efectuează orice operațiune cu materiale pirotehnice» la oricare adunare publică și implicit pe arenele sportive vor primi o pedeapsă de la un an la trei ani de închisoare. Incredibil, șocant, stupefiant! Nici măcar în statele totalitare nu există astfel de sancțiuni pentru nimic. Sunt oameni care omoară alți semeni, care fac trafic de droguri sau carne vie, care violează copii sau fac acte teroriste și nu sunt sancționați așa de sever, iar un suporter, pentru o fumigenă aprinsă, poate primi o pedeapsă mai usturătoare decât aceștia, fie ei criminali, traficanți sau alte categorii foarte periculoase. Nu mai spunem că peste tot în Europa Occidentală, se aprind fumigene, torțe și alte articole pirotehnice aproape meci de meci, în cantități impresionante, dar nimeni nu criminalizează asta, ci se apreciază atmosfera de la meciuri, deoarece face parte din cultura suporterilor și aduce lumea la stadion. Vom mai reveni asupra acestui fapt strigător la cer.

Pe lângă acesta, sunt multe alte articole ca propuneri de lege, foarte grave, abuzive și restrictive. Câteva exemple, foarte sumar descrise și listate:

• jandarmii doresc să aibă putere deplină în urmărirea, controlul și supravegherea cetățenilor, sub umbrela așa-zisei stăviliri a «huliganilor». Vor să poată controla orice și în afara stadioanelor, inclusiv orice autoturism, orice persoană, oricine, oricum, oricând. Stadioanele pot ajunge să fie doar un pretext, că granița se întinde mult în afara lor.

• prin noile articole, jandarmii doresc să poată urmări și capta foto/audio/video absolut tot, dispărând orice urmă de intimitate umană, fiind mereu acolo un Big Brother care să te urmărească și asculte, probabil inclusiv când vei merge la toaletă. Nu mai ai dreptul să te exprimi liber nici măcar vocal, că te vor închide, te vor alunga, te vor amenda și interzice.

• în noua lege dorită de jandarmi, aceștia doresc mijloace tehnice și echipamente mult mai multe (adică investiții foarte mari în dotarea lor), mult mai mulți angajați implicați (iar, bani cu nemiluita în plus), vor scoaterea în afara legii inclusiv a poliției și agenților de pază, probabil pentru a le prelua câștigurile materiale și lor.

• odată cu noile modificări legislative, jandarmii pot decide să se joace cu porțile închise după bunul lor plac, oricând consideră că nu li se întrunesc toate condițiile de așa-zisă securitate, deci s-ar deschide calea către grave abuzuri și împotriva cluburilor, nu doar a masei lor de suporteri

• jandarmii doresc să aibă drepturi de decizie și asupra construirii/modernizării de noi stadioane, să nu se poate construi alte arene fără avizul lor, ajungând la un nivel uriaș de influență inclusiv asupra celor mai mari investiții de stat sau private la nivel de mare infrastructură. Incredibil!

• se dorește mărirea de câteva ori a amenzilor din prezent, atât pentru suporteri, cât și pentru firmele de pază și nu în cele din urmă, pentru cluburi. Chiar și până acum, cluburile primeau niște amenzi uriașe de multe ori pentru motive aberante, de acum vor fi gâtuite și mai mult financiar, prin noile reglementări ale jandarmilor.

• noile articole specifică investiții foarte mari în mijloace tehnice de supraveghere, în reconfigurarea infrastructurii sportive, în dotarea jandarmeriei, în suplimentarea la toate evenimentele cu mult mai mulți agenți. Toate acestea, cuantificate în bani, vor crește extrem de mult sumele pe care trebuie să le asigure cluburile sau statul, totul pentru a satisface setea jandarmilor de putere.

• mai sunt multe alte paragrafe abuzive, dar nu vom mai lungi lista, vă invităm pe fiecare din voi să le descoperiți dacă veți citi noul proiect de modificare a legii, dar e de subliniat că majoritatea acestor noi articole sunt inutile și doar presupun mult mai multă influență a organelor de (dez)ordine, investiții mult mai mari și permanente ale cluburilor, precum și pierderea multor drepturi ale suporterilor.

Jandarmii doresc un singur lucru: să dobândească superputeri și să fie o autoritate nemărginită și nelimitată în ceea ce privește controlul și supravegherea, să câștige o influență uriașă ca instituție și să dirijeze după bunul plac orice în societate, că miza nu sunt doar stadioanele.

E vorba de aceiași jandarmi care fac grave abuzuri pe bandă rulantă și nu plătesc niciodată, nu sunt sancționați pentru ele, nu răspund în fata nimănui, tocmai pentru că au ajuns la nivel de putere în stat care-i lasă să-și facă de cap oricum doresc. Iar acum vor și mai multă putere și influență, pe cârca libertății suporterilor și românilor în general.

Nu, stadioanele nu trebuie să devină niste pușcării în aer liber, căci asta se dorește din partea jandarmilor, cu girul Ligii și a cluburilor. Stadioanele erau poate ultimul loc unde te mai puteai exprima cât de cât liber în perioada comunismului și după, unde oamenii își împărtășeau ideile în mod colectiv și cu toată opoziția criminalei Securități (a se citi Jandarmeria în prezent, urmașa ei), oamenii de rând regăseau în tribune curajul de a simți un aer de demnitate, libertate și normalitate. Iar criminalii ăștia vor să ia până și acest ultim loc care mai are viață și culoare în societate, să subjuge prin obediență și acest mediu după ce au făcut-o cu mai toate categoriile sociale din țara aceasta.

Un apel către toți suporterii români și deopotrivă, către cluburile și echipele pe care fiecare din voi le susțineți. Respingeți cu toate forțele aceste reglementări total abuzive, deoarece răul care s-ar face va fi iremediabil și ne va afecta grav pe toți: ultrași, suporteri, echipe, cluburi! Nu acceptați și nu girați acest delir care va avea efectul să îndepărteze suporterii de pe stadion, care va strica atmosfera regăsită pe arene după aproape un deceniu odată cu revenirea echipelor de tradiție, care va genera mari găuri în bugetul tuturor cluburilor, prin obligativitatea investițiilor infinite în noi mijloace tehnice, reconfigurare infrastructură, în personal suplimentar și în sancțiunile care se vor majorate și care cumulate, vor sufoca și așa niște echipe/cluburi cu mari dificultăți financiare.

Conștientizați pericolul și la nivelul fiecărei peluze românești sau chiar ca suporteri neafiliați vreunui grup sau peluze, mergeți și discutați săptămâna aceasta cu conducerea clubului pe care-l susțineți, dar neapărat până luni (28 august), explicați-le la ce pericole se vor supune și impuneți ca fiecare club să dea un aviz negativ acestor modificări, că altfel poate fi începutul sfârșitului atât pentru multe dintre peluze, cât și pentru unele cluburi. Viitorul acum se joacă, în aceste zile! Fiți demni și luați atitudine, pentru voi, pentru echipele voastre, pentru demnitatea și libertatea voastră ca oameni și suporteri! Înainte!”, au transmis cei de la „Uniți Sub Tricolor” prin intermediul Facebook, într-un comunicat ce a primit titlul „România, stat polițienesc!”

Sursă foto: Facebook / Uniți Sub Tricolor

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce  s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta Ion Ţiriac în fotbal
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta…
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din Oradea
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din…
Obligatoriu pentru cei care au instalații de Crăciun pe casă. Vecinii pot depune plângere
Obligatoriu pentru cei care au instalații de Crăciun pe casă. Vecinii pot depune plângere
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
×