A recunoscut fără ocolișuri că nu se poate mulțumi cu o singură femeie. A cerut-o în căsătorie pe o actriță de filme pentru adulți, după care s-a afișat la braț cu un manechin, iar, mai nou, cu o domnișoară încă necunoscută.
Boxerul Ryan Garcia (25 de ani), cel care recent l-a învins pe campionul mondial Devin Haney (25 de ani), duce o viață de huzur în plan amoros.
În acest an, Ryan Garcia a devenit tată pentru a treia oară, anunțul fiind făcut chiar de sportiv, care a postat un mesaj pe rețelele de socializare.
Numai că, la doar două ore după, boxerul a venit cu un anunț surprinzător, acela că divorțează de mama copilului său, Andrea Celina. De altfel, tânăra în vârstă de 26 de ani mai are două fete cu Ryan Garcia.
La trei luni după, înaintea luptei cu Haney, Garcia a transmis că a cerut-o în căsătorie pe Savannah Bond, o actriță de filme pentru adulți.
Cu toate acestea, americanul nu s-a sfiit să apară la brațul unui influencer celebru în SUA, Alexa Dellanos, asta pentru ca, la doar o zi după, să se afișeze în compania lui Gracie Boor, de „profesie” tot influencer și care are peste trei milioane de urmăritori.
„Maratonul” lui Garcia a continuat, căci acesta a apărut alături de o altă femeie, rămasă încă anonimă.
„Sunt cu atâtea fete, e amuzant. Clar nu sunt însurat. Viața e frumoasă”, a postat Ryan Garcia pe paginile lui de socializare.
În plan sportiv, Ryan Garcia are 25 de victorii în 26 de meciuri disputate. 20 de victorii au fost înainte de limită, iar celelalte cinci au rezultat după decizia arbitrilor. El a fost înfrânt pe data de 22 aprilie 2023, prin KO, în repriza a 7-a, de către Gervonta Davis.
„King Ryan” a câștigat duelul cu Devin Haney la puncte, însă a fost cu 1,5 kilograme în afara categoriei, motiv pentru care nu a primit centura WBC a rivalului său.
Totuși, el a pariat pe victoria sa suma de două milioane de dolari, câștigând 12 și înregistrând, deci, un profit de 10 milioane de dolari.
„Dacă pariezi, mizează pe tine”, a fost un alt mesaj scris de boxer pe contul său de Instagram.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER