Reghecampf a turbat de furie când a văzut ce face Anamaria Prodan cu noul iubit în casa pe care a renovat-o antrenorul din banii lui și a făcut-o praf! Reacția lui Ronald Gavril e pe măsură
Laurențiu Reghecampf a turbat de nervi în momentul în care a văzut ce face Anamaria Prodan cu noul iubit în casa pe care spune că a renovat-o chiar cu banii lui.
Antrenorul a făcut-o praf pe Anamaria Prodan dar Ronald Gavril nu a mai suportat și a reacționat imediat, oferind o replică pe măsura celor spuse de Laurențiu Reghecampf.
Continuă scandalul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf
Scandalul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf continuă și apele nu par să se liniștească prea curând. Recent, antrenor a declarat că este deranjat că Anamaria Prodan locuiește împreună cu Ronald Gavril în casa de la Snagov, plătită și renovată de el. Laurențiu Reghecampf, care se află în proces de divorț de trei ani de zile, a adus mai multe acuzații la adresa celor doi.
„Eu niciodată nu o să stau într-o casă în care am stat cu Anamaria cu altcineva, așa cum face ea acum ,de exemplu, cu băiatul ăsta, Roland sau Ronald. Văd peste tot: Anamaria și-a renovat casa. Care casă?! Eu am renovat casa! Sunt toate ale mele, alea care le vedeți pe pereți, eu le-am plătit. Normal că există niște facturi. Mă deranjează când spui: eu stau cu Ronald. Stai cu Ronald unde vrei. Ți-am dat casa să stai cu copilul. Nu faci reality cu iubitul în casa mea!”, a declarat nervos Reghecampf, în podcastul lui Adrian Cristea.
Ronald Gavril i-a dat replica lui Laurențiu Reghecampf
Ronald Gavril, în vârstă de 37 de ani, trăiește o frumoasă poveste de dragoste împreună cu Anamaria Prodan. Acesta a vorbit recent despre declarațiile făcute de Laurențiu Reghecampf și i-a oferit antrenorului o replică pe măsură. Totodată, Ronald Gavril a vorbit și despre relația pe care o are, punctând că totul merge foarte bine între el și Anamaria Prodan.
„Nu îl cunosc pe acest om. Sincer nu-mi doresc să am așa cunoștințe în anturajul meu. Nu am cum să comentez așa ceva. Sunt bărbat și nu m-aș pune niciodată în asemenea poziții. Ce pot să vă spun, însă, este că o iubesc pe Anamaria, suntem fericiți, iubesc copiii Anei, avem o relație superbă bazată pe respect și pe dragoste. Eu sunt Ronald Gavril și nu am timp de asemenea prostii sau de declarațiile prin presă ale oricui. Eu mă pregătesc pentru meciul de titlul mondial la categoria heavy light ( grea spre ușoară) pe care compania noastră Gavril & Prodan Promotion îl organizează. Mă scuzați plec spre antrenament. Mulțumesc o zi frumoasă!” a declarat Ronald Gavril, pentru Click.