„România va găzdui finala UEFA din 2012”
Președintele UEFA a vorbit ieri despre multe din problemele actuale ale fotbalului românesc.
Domnule Platini, cât de realistă este intenția FRF de a organiza la București finala UEFA 2012?
Comitetul Executiv al UEFA, cu câțiva ani în urmă, a dezbătut posibilitatea ca una dintre finalele Cupei UEFA să se joace la București, în cazul în care va exista un stadion la cele mai înalte standarde. Am așteptat ca stadionul să fie proiectat și am profitat de această vizită pentru a vedea stadiul lucrărilor.
V-a mulțumit ce ați văzut?
Constructorii prevăd că lucrările se vor încheia în octombrie 2010, ceea ce ar însemna că șansele de a organiza finala la București sunt foarte, foarte mari. E important că în România se construiește un stadion modern, cum, din păcate până acum, nu avea. Unul capabil să organizeze o finală de cupă europeană. La propunerea președintelui FRF, proiectul fiind viabil, UEFA poate decide organizarea finalei.
„România e o mare națiune fotbalistică“
E totuși doar un proiect. E suÂfiÂÂcient pentru ca în ianuarie să ne fie favorabilă decizia UEFA?
În foarte multe țări există cel puțin un stadion modern. Aici, deocamdată, nu există, deci e o șansă mare pentru fotbalul românesc ca acest stadion să se construiască. Am urmărit îndeaproape stadiul lucrărilor și, dacă există garanții, nu văd nicio problemă.
Ce spuneți despre cele două echipe românești din Champions League?
România e o mare națiune fotbalistică. Dovada e prezența a două echipe în Liga Campionilor. Sunt foarte puține țări care să aibă două echipe în UCL și cred că asta spune totul. Mai multe nu pot comenta.
Dar despre șansele României în grupa pentru CM?
Sunt elvețian, deci neutru. (râde). Nu mă pot pronunța asupra șanselor echipei naționale a României în preliminarii. Prefer să nu comentez aceste aspecte, mai ales în grupa în care sunteți, una foarte grea, și nu vreau să vorbesc nici despre jucători anume. Sunt elvețian.
Ați urmărit meciurile României din ultimul timp?
Rolul meu este de garant al regulilor jocului, nu să vorbesc despre meciuri. Scopul UEFA este de a dezvolta fotbalul. Nu mă interesează cine câștigă un meci sau altul. N-am văzut meciul România – Franța, ci Slovenia – Irlanda de Nord. Sunt încă vicepreședinte al federației Franceze, însă doar până pe 13 decembrie, când va fi ales altcineva. Am fost în tribună la Franța – România, la Euro. Cu siguranță acel meci nu va rămâne în istoria fotbalului mondial.
Vă îngrijorează problemele de corupție din fotbalul european?
Sunt în permanență îngrijorat de ceea ce e negativ în fotbal. Rasism, violență, doping, corupție… Există în curs 20 de anchete referitoare la implicarea pariurilor în fotbal. Există un sistem de alertă, care funcționează bine în toate competițiile, iar în cadrul viitorului Congres UEFA se va recomanda folosirea sa în toate asociațiile naționale pentru combaterea acestui flagel.
Polonia și Ucraina au probleme mari…
Polonia și Ucraina știu că trebuie să aibă stadioane în capitalele lor. Nu există o altă variantă acceptabilă. UEFA nu-și poate permite să organizeze o astfel de competiție într-o țară care nu e reprezentată de capitală.
Despre amenda uriașă pe care Mutu trebuie s-o plătească lui Chelsea ce spuneți?
Nu comentez eu o decizie luată de FIFA sau de TAS, dar e vorba de mulți bani, într-adevăr…
Omul de după costum
Dincolo de momentele oficiale, președintele UEFA este un om jovial, modest și tranșant. „ProSport, da? Știu multe nume de ziare. Inclusiv ProSport din România!”, ne răspunde Platini, după care întinde un zâmbet larg. În ciuda programului strict, a acceptat să ne întâlnim pentru câteva minute în care omul Platini ni s-a developat altfel decât la conferința de presă.
Deși ocupă cea mai înaltă funcție în fotbalul european, Platini se ridică vioi și face spre noi doi pași, parcă pentru a ne convinge că nu vine din altă lume și că trăiește aici, pe Pământ, printre noi, muritorii. Este evident că nu se formalizează atunci când cadrul nu este unul oficial. „Ce faceți?“, ne întreabă în momentul în care dăm mâna. Ne-a luat-o înainte pentru că ne ticluisem noi această introducere formală. Este total altul decât acel Platini mult mai oficial pe care îl redescoperim o jumătate de oră mai târziu, la prezidiul conferinței de presă.
„Fără poze cu mingea, vă rog“
Dialogul decurge destins: „Vă e dor de fotbal? Ne referim la a juca fotbal…”, întrebăm noi. „Foarte! Dacă aș putea să întorc timpul înapoi, aș face-o cu bucurie. Aș da orice funcție de președinte pentru momentele pe care le-am trăit ca fotbalist”.
Redevine oficialul Michel Platini în momentul în care noi devenim lacomi ca ziariști. „Sunteți un fost fotbalist, deci nu credem că v-ar deranja să faceți o fotografie jonglând cu această minge!“. „Nu, asta nu se poate! Nu fac astfel de poze”, răspunde el, cu mintea probabil la sfaturile primite de la consilierii de imagine. Ia însă mingea în mână și o privește cu jind, de parcă ar găsi între petice parfumul trecutului și toate șaradele viitorului.
"Sper ca pe 22 octombrie 2010, la 10:38, chiar de ziua mea, stadionul Național să fie gata. Ar fi cel mai frumos cadou din viața mea" – Mircea Sandu, președinte FRF
"Organizarea alături de Bulgaria a CE 2020 e posibilă. Sper să apuc să mă bucur de eveniment, pentru că, probabil, nu voi mai fi la FRF"– Mircea Sandu, președinte FRF
"Nu suntem afectați de criza economică, dar nu putem face anticipări. Prioritar e să avem grijă de veniturile UEFA. Să nu pierdem niciun euro!" – Mario Lefkaritis, vicepreședinte și trezorier UEFA
"Președintele Băsescu a girat că proiectul FRF privind finala Cupei UEFA din 2012 va fi îndeplinit. Garantează că în 2010 stadionul va fi gata" – Ionuț Lupescu, director general FRF
3 vizite a efectuat Michel Platini în România