Românii din finala Euro 2012!** Juniorii Robert Popescu și Alexandru Lăudatu vor fi player escorts la ultimul act al Europenelor(P)

(P)Departe de legile lui Mitică și Sandu, departe de valizele și arbitrajele dubioase ale Ligii I, terenurile sintetice din Parcul Tineretului au găzduit ieri un spectacol fotbalistic în care puritatea și inocența au primat. Cu mingea până la genunchi, copiii participanți la Cupa McDonald’s Player Escort 2012 și-au dat sufletul pe teren, au vărsat lacrimi, s-au bucurat și i-au făcut pe părinții de pe marginea terenului să tremure de emoții.

Principalul scop al competiției a fost desemnarea a doi juniori care vor participa la finala Campionatului European din această vară, în calitatea de player escort pe Olympic Stadium, din Kiev. Cei mai buni jucători ai turneului au fost numiți prin voturile antrenorilor tuturor echipelor.

Câștigătorii sunt Robert Popescu, de la Dynamic Craiova, și Alexandru Lăudatu, reprezentantul echipei CSM Focșani. Cei doi vor avea dreptul să participe la finală cu câte un însoțitor. „Sunt foarte bucuros că voi merge la finală. Am emoții de pe acum, numai când mă gândesc. Mi-aș dori să ajungă Spania în finală și să ies de mână cu Iker Casillias”, a spus Robert Popescu. Celălalt câștigător, Alexandru Lăudatu, vrea să fie alături de Robben la intonarea imnului Olandei în finala de la Kiev.

Finală cu emoții
Cele două finale ale Cupei Mc’Donald’s Player Escort s-au disputat pe categoriile de vârstă 2002 și 2003. La categoria 2002, Dinamo București a învins cu 3-1 pe CSM Focșani, într-un meci pe care l-au dominat de la un capăt la celălalt. Finala categoriei 2003 s-a decis la penalty-uri, unde cei de la Inițial București i-au învins cu 3-2 pe cei de la Dynamic Craiova.

Articol scris de Marius ASAVEI

Publicat: 11 04. 2012, 23:21
Actualizat: 11 04. 2012, 23:21