S-a bătut cu cei mai duri luptători pentru bani și l-a păzit pe Gigi Becali, dar niciodată nu a mai fost văzut așa! Cătălin Zmărăndescu a cedat la Survivor România și a început să plângă în fața întregii țări

Cătălin Zmărăndescu a început să lăcrimeze când și-a amintit ce a făcut Gigi Becali pentru el
Vezi galeria foto - 4 poze

Emoțiile sunt tot mai mari la „Survivor România”, iar Cătălin Zmărăndescu a început să plângă în fața întregii țări.

Pe lângă condițiile extrem de dure pe care le îndură ”Faimoșii” și ”Războinicii”, dorul de familie se pare că este ”picătura care umple paharul”.

Câștigătorii luptei pentru recompensă vor primi un mesaj de acasă din partea unei persoane dragi.

Cătălin Zmărăndescu, așa cum nu l-ai mai văzut niciodată! Reacție emoționantă la „Survivor România”

Cătălin Zmărăndescu a avut un moment de sinceritate și și-a dat frâu sentimentelor când a aflat că va avea ocazia să se lupte pentru un mesaj din partea familiei: ”Îmi doresc din suflet să-i văd! Îmi e tare dor”, a spus Cătălin Zmărăndescu cu ochii în lacrimi.

„Începe să devină foarte apăsător, mai ales că nu ai cu cine să vorbești. Toți sunt atât de detașați. Îmi e dor de casă, de părinți, de oameni cărora le pasă”, a spus Otilia. ”În momentul în care te plângi și te auzi, atunci te panichezi”, a completat CRBL.

La ediția difuzată pe 1 februarie, Cătălin Zmărăndescu, Alexandra Duli și Ana Dobrovie au fost implicați într-un scandal uriaș la Survivor.

În conflict, cei trei și-au aruncat vorbe grele, schimbul de replici aducându-le și un avertisment din partea prezentatorului Daniel Pavel. Acesta le-a spus că agresivitatea verbală sau fizică nu este tolerată în competiție.

„Ceea ce s-a întâmplat astăzi la joc este total inacceptabil la Survivor. Am analizat imaginile de la joc. Sunt părți ale violenței care nu au legătură cu sportivitatea. Ambele triburi ați fost implicate. Din tribul faimoșilor, Cătălin Zmărăndescu, iar din tribul Războinicilor, Alexandra Duli și Ana Dobrovie, veți primi următoarea pedeapsă: următoarea recompensă câștigată de către tribul vostru nu va fi și pentru voi”, a spus Daniel Pavel.

Publicat: 09 02. 2022, 12:43