Jucătoarea de rugby Anna Caplice (34 de ani) s-a dezbrăcat în tribune la meciul Irlanda – Noua Zeelandă 24-28, din sferturile de finală ale Cupei Mondiale din Franța. Vedeta a renunțat la haine, deși naționala țării sale a fost eliminată din competiție. Mai mult, Anna Caplice a făcut senzație pe rețelele de socializare, unde poza cu ea a ajuns virală.
În urmă cu 11 zile, pe 14 octombrie, Irlanda a părăsit Cupa Mondială de rugby din Franța, după ce a fost învinsă în sferturile de finală de Noua Zeelandă, scor 24-28.
Până la acea eliminare, Irlanda era pe primul loc în clasamentul naționalelor de rugby din lume, astfel că se număra și printre marile favorite pentru un triumf în Franța. De asemenea, irlandezii au beneficiat la Cupa Mondială din 2023 și de una dintre cele mai frumoase galerii.
În ciuda tuturor celor menționate, „All Blacks” s-au dovedit a fi prea puternici pentru irlandezi, iar drept dovadă au ajuns deja în finala Cupei Mondiale de rugby, unde sâmbătă, 28 octombrie, vor înfrunta Africa de Sud, în ceea ce se anunță a fi o partidă de senzație!
Revenind la Irlanda, eliminarea naționalei de rugby de la Cupa Mondială a produs mare tristețe, mai ales că mulți dintre jucătorii emblematici s-au retras după acest turneu final. Printre ei se regăsește și legenda Johnny Sexton, în vârstă de 38 de ani, care a ratat ultima lui șansă de a ridica trofeul suprem deasupra capului.
Toată Irlanda a suferit după victoria obținută de Noua Zeelandă, însă Anna Caplice a văzut partea plină a paharului. În vârstă de 34 de ani, Caplice este de asemenea jucătoare de rugby, fostă componentă a echipei naționale feminine din Irlanda. În prezent, ea este jucător-antrenor la echipa franceză Stade Rochelais.
Prezentă pe Stade de France pentru a urmări Irlanda – Noua Zeelandă 24 – 28, Anna Caplice s-a bucurat de spectacolul văzut și la final a recurs la un gest neașteptat. S-a dezbrăcat de haine și a rămas într-un costum de baie cu imprimeu de ananas.
„Poate că petrecerea s-a terminat… Dar am profitat la maximum de ea! Mulțumesc, Irlanda! Mult succes tuturor echipelor din semifinale”, a scris Anna Caplice, pe pagina ei de Instagram.
View this post on Instagram A post shared by Anna Caplice (@bananacaplice)
A post shared by Anna Caplice (@bananacaplice)
Printre cei care i-au comentat la postarea de pe Instagram se regăsește și celebra prezentatoare TV de la Sky Sports, Emma Paton.
„Ești mai tânără decât mine, dar când o să mă fac mare vreau să fiu ca tine!”, i-a scris jurnalista.
De asemenea, fanii Annei Caplice au fost în extaz: „De ce ești persoana mea preferată!!! Ești un star rock, fato!”, „Anna, te rog să nu te schimbi niciodată! Ceea ce faci este uimitor”, se arată printre mesajele scrise de urmăritorii sportivei.
De-a lungul carierei, Anna Caplice a mai jucat rugby pentru UL Bohemians, Richmond Women, Harlequins și Gloucester-Hartpury.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER