Sandu susține că timișorenii i-au cerut să ascundă gunoiul sub preș:** „Mi-au spus să nu sesizez Curtea de Conturi!” / Acuzații se apără: „Minte!”
În stenograma ședinței Comitetului Executiv există un moment în care președintele FRF redă o convorbire telefonică avută cu autoritățile din Timișoara. Atât Adrian Orza, cât și Constantin Ostaficiuc, viceprimarul și președintele Consilului Județean Timiș, neagă discuția cu șeful Federației.
În disputa cu Marian Iancu, șeful FRF a anunțat autoritățile locale din Timișoara de intenția sa de a cere Curții de Conturi să verifice cum s-au cheltuit fondurile date de aceștia la Poli Timișoara. „Să știm și noi, cetățenii, cum a fost utilizat milionul acela din ultimul an sau în toți anii trecuți”. Conform lui Sandu, reacția viceprimarului Adrian Orza a fost următoarea: „Domnule, mă nenorocești!”. „Am tăcut, n-am mai ieșit pe nicăieri. Am dat un comunicat de presă, ca să informăm opinia publică despre cele întâmplate la TAS, și atât!”, a completat Nașul.
„Minte! Curtea de conturi face controale anual!”
Autoritățile bănățene au reacționat ieri la vorbele lui Mircea Sandu scoase din stenograme: „Nu are cine să nenorocească pe nimeni. Am avut o mulțime de discuții cu domnul Sandu, dar niciuna de genul acesta. Apoi, Curtea de Conturi nu este la cheremul său”, a spus Constantin Ostaficiuc, completat de viceprimarul Orza: „Sandu a mințit oamenii de acolo, ca să-i impresioneze. Discuția aceasta nu a avut loc, iar noi suntem controlați anual de Curtea de Conturi!”.
Mircea Sandu a mințit oamenii de Comitetul Executiv, ca să-i impresioneze. Discuția de care spune dumnealui nu a avut loc
Adrian Orza, viceprimar Timișoara