S-a lăsat cu un scandal de proporții între tată și fiu la cea mai recentă Adunare Generală a Acționarilor de la FC Sevilla, clubul din prima ligă a campionatului Spaniei.
Tatăl, aflat în sală, l-a insultat într-un mod grobian pe băiatul lui, care urmează să renunțe la funcția de vicepreședinte pentru a-i prelua postul președintelui Jose Castro.
Totul a plecat de la o discuție pe seama salariului încasat de acesta, despre care tatăl său a cerut explicații în mod public.
Adunarea Generală a Acționarilor de la FC Sevilla s-a încheiat cu un scandal monstru tatăl insultându-și fiul în fața tuturor.
Președintele Jose Castro își încheie mandatul și a dorit, cu ocazia întâlnirii, să își ia la revedere de la cei care l-au susținut și să le mulțumească pentru sprijin. Vicepreședintele José María del Nido Carrasco a avut parte de contestatari, iar din grupul acestora s-a făcut remarcat chiar tatăl său, care nu s-a ferit să îl jignească.
José María del Nido Benavente a cerut explicații pe marginea sumelor de bani pe care fiul lui le-a încasat drept salariu pe perioada mandatului de la FC Sevilla, iar acesta a evitat să răspundă. Mai mult, și-a luat părintele peste picior și l-a întrebat: „Chiar vrei să-ți spun ce ai vrut să fac cu salariul meu?”.
Aflat în sală, acesta nu s-a mai putut controla și a răbufnit. În finalul Adunării Generale a Acționarilor de la FC Sevilla, când ceasul era trecut de miezul nopții, s-au auzit cuvintele care încă răsună pe holurile hotelului Los Lebreros, unde a avut loc întâlnirea.
„Ești un rahat!”, i-a strigat José María del Nido Benavente fiului său José María del Nido Carrasco, cuvinte care i-au lăsat mască pe toți cei prezenți la întâlnire, potrivit AS.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER