Schimb de partenere între milionari. Fotbalistul de la Real Madrid s-a cuplat cu fosta iubită a unui alt jucător celebru. Acesta, la rândul său, are o relație cu femeia care i-a făcut doi copii „galacticului”. GALERIE FOTO
Fundașul central al lui Real Madrid a făcut schimb de partenere cu un compatriot de-al lui de la Flamengo și se pare că amândurora le merge bine.
Doi fotbaliști brazilieni de top au găsit de cuviință să facă schimb de partenere, situația fiind cu atât mai interesantă cu cât există trei copii în toată această tevatură.
Eder Militao s-a cuplat cu fosta iubită a unui fotbalist de la Flamengo, iar acesta este consolat de femeia care i-a dăruit doi copii jucătorului de la Real
Eder Militao a ajuns la Real Madrid în 2019, de la FC Porto, după ce gruparea din capitala Spaniei a plătit 50 de milioane de euro. Sezonul actual a fost unul modet pentru el, cu doar nouă apariții, dintre care șapte în campionat și două în Liga Campionilor.
Viața personală a fundașului central a fost, însă, mult mai intensă. El tocmai și-a prezentat noua iubită, în persoana Tainei Castro. La rândul lui, Leo Pereira, un fundaș central la Flamengo, are o relație cu Karoline Lima, un cunoscut fotomodel brazilian.
Până aici nu este nimic anormal. Lucrurile devin interesante în momentul în care aruncăm o privire în trecut. Eder Militao a fost împreună timp de mai mulți ani cu Karoline Lima, cei doi având și un copil, Cecilia. Dar se pare că tocmai apariția micuței a făcut ca dragostea dintre fotbalist și Tania să dispară, motiv pentru care cei doi s-au despărțit, scrie Mundo Deportivo.
Militao are un copil din relația cu Karoline Lima, iar Leo Pereira doi copii cu Taina Castro
La rândul lui, Leo Pereira s-a iubit cu Taina Castro, o cunoscută antrenoare de fitness din Brazilia. Relația a fost una de lungă durată în contextul în care cei doi au doi copii.
Jucătorul lui Real Madrid a sărbătorit câștigarea titlului cu echipa antrenată de Carlo Ancelotti alături de colegi, dar a simțit nevoia să o facă și acasă, alături de Taina, pe care a descris-o ca fiind partenereul perfect.
La rândul ei, antrenoarea de fitness a distribuit același videoclip, în care face echipă cu Eder Milato, cei doi jucând teqball împotriva unor prieteni. Deocamdată, însă, ei nu au publicat poze în care apar împreună.
Cei doi fuseseră deja surprinși împreună în mai multe rânduri: pe stadionul Santiago Bernabeu, la el acasă sau petrecând câteva zile într-o vacanță de cuplu.
Eder Militao are nouă trofee cu Real Madrid
Eder Militao a început fotbalul la Sao Paolo, în 2017, după ce trecuse la echipele de tineret ale grupării braziliene. În 2018 a ajuns la FC Porto, iar după un singur sezon l-a luat Real Madrid.
A jucat, în total, 103 meciuri pentru echipa din capitala Spaniei, înscriind de trei ori. Are în palmares trei titluri de campion, o cupă a Spaniei, două Supercupe ale Spaniei, iar în sezonul 2021/2022 a câștigat Liga Campionilor, Supercupa Europei și CM al cluburilor.