Presa din Scoția a tratat pe larg nunta lui Ianis Hagi, remarcând faptul că aceasta a fost transmisă la TV pentru „întreaga națiune”.
Fotbalistul aflat în sezonul trecut la Alaves a fost sute de invitați, printre care și Gigi Becali, patronul de la FCSB, ori Simona Halep, campioana de la Roland Garros și Wimbledon.
Jurnaliștii scoțieni au scris că în România toată lumea este concentrată pe nunta lui Ianis Hagi, care are loc chiar în timpul marelui meci dintre Anglia și Spania.
Prin urmare, rămâne de văzut dacă invitații vor căuta să vadă și finala de la Berlin, ori vor fi concentrați doar pe evenimentul de neuitat în care protagonist este fiul lui Gică Hagi.
„Azi este meciul dintre Anglia și Spania pentru trofeul EURO 2024, dar în România tot accentul se pune pe un alt mare meci”, scriu cei de la The Scottish Sun.
Jurnaliștii au subliniat că Ianis Hagi a primit o perioadă de pauză după ce a fost cu naționala României la turneul final din Germania.
Aceștia amintesc însă că viitorul lui Ianis Hagi la Rangers este deocamdată incert.
„Jucătorul de 25 de ani a primit o pauză mai lungă după ce a ajutat naționala României să ajungă până în optimile de la EURO, acolo unde s-a pierdut meciul cu Olanda. Ianis a ales să profite de timpul liber și s-a căsătorit, iar nunta a fost transmisă în direct pentru întreaga națiune”, subliniază sursa citată. Aceasta amintește și de tatăl lui Ianis Hagi, pe care îl consideră o legendă în România și cel mai mare jucător al țării noastre.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER