Sebastian Ghiță, fost patron la echipa de baschet Asesoft, a fost reținut în Serbia! Extrădarea ar putea dura maximum o lună

Extrădarea lui Sebastian Ghiță, localizat și reținut, potrivit Inspectoratului General al Poliției Româe (IGPR), în cursul nopții în Belgrad, Serbia, poate dura de la câteva zile la maximum o lună, potrivit autorităților.

Procedura extrădării lui Sebastian Ghiță din Serbia ar putea dura undeva între câteva zile și o lună, extrădarea făcându-se prin Ministerul Justiției, potrivit autorităților române.

„În urma activităților investigative complexe și a informațiilor furnizate de Direcția Operațiuni Speciale și Direcția de Investigații Criminale din cadrul Poliției Române, în cursul acestei nopți, în Belgrad, a fost localizat și reținut, inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian. Mulțumim reprezentanților instituțiilor de aplicare a legii din Serbia, Ungaria, Bulgaria, Grecia, Turcia, Muntenegru, Croația, Austria, Italia și Franța, precum și partenerilor interni, pentru cooperarea în acest caz. Schimbul de date și informații a avut loc prin CCPI, ENFAS și PNR. În momentul depistarii, cel în cauză a prezentat pentru legitimare, documente false, care prezintă însemnele unui stat din U.E”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR).

În prezent, se derulează procedura legala în astfel de situații, a mai precizat IGPR.

Sebastian Ghiță ar fi fost pierdut, în noaptea de 19 spre 20 decembrie 2016, de polițiștii care îl filau pe DN1, în timp ce se îndrepta către casă de la un eveniment al SRI, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.

Potrivit surselor citate, polițiștii care îl supravegheau ar fi spus că acesta conducea cu peste 200 km/h și că un alt autoturism i-ar fi blocat pe polițiști. Ulterior, mașina în care se afla Sebastian Ghiță a fost găsită la locuința sa, astfel că cei care efectuau filajul ar fi crezut că doarme. Pe de altă parte, surse apropiate anchetei spun că nu se punea problema urmăririi în trafic, de organele de cercetare penală fiind solicitate interceptarea acestuia și monitorizarea în puncte fixe. Mai mult, ultimul loc în care a fost văzut Sebastian Ghiță a fost evenimentul SRI.

Pe numele lui Sebastian Ghiță au fost emise două mandate de arestare în lipsă.

  • Sebastian Ghiță a finanțat Asesoft Ploiești, cel mai titrat club de baschet din România, de după 1989, cu care a câștigat 10 titluri de campion al României, 6 Cupe ale României și o cupă FIBA Europe. Ghiță a finanțat baschetul ploieștean timp de 16 ani, timp în care a investit circa un milion de euro anual, ca mai apoi să se retragă de la echipă în februarie 2015, după ce DNA l-a acuzat pentru fapte de corupție. 
  • Pentru Asesoft Ploiești au jucat câțiva baschetbaliști emblematici precum: Antonio Alexe, Virgil Căruțașu, Sasa OcokoljiÇ, Nikola Bulatovic, Cătălin Burlacu sau Paul Helcioiu.
Publicat: 14 04. 2017, 08:20
Actualizat: 14 04. 2017, 08:21