Șefa unui circuit de Formula 1 a fost omorâtă de către soțul ei, după ce a fost prinsă cu amantul! Bărbatul s-a sinucis și el
Nathalie Maillet, directorul circuitului de Formula 1 Spa-Francorchamps din Belgia, a fost omorâtă de către soțul ei, Franz Dubois, după ce acesta a prins-o cu amantul.
Potrivit publicației AS, Nathalie Maillet a fost găsită moartă, alături de alte două persoane, acestea fiind soțul ei și un avocat cu care directorul circuitului ar fi avut o relație în paralel.
Din informațiile apărute în presa internațională, soțul lui Nathalie Maillet ar fi găsit-o acasă cu amantul, iar acesta i-a omorât pe amândoi.
Șefa unui circuit de Formula 1 a fost omorâtă de către soțul ei, după ce a fost prinsă cu amantul
Criminalul i-a împușcat pe soția lui și bărbatul alături de care acesta a prins-o. După ce și-a dat seama de fapta lui, Franz Dubois s-a sinucis și el, astfel că poliția a găsit în casă trei cadavre. Amantul nu a fost încă identificat. Tot ce se știe despre acesta este că ar fi un avocat.
„La ora 02:30, poliția m-a avertizat cu privire la o crimă dublă urmată de o sinucidere”, a informat primarul orașului Gouvy, potrivit publicației AS.
Nathalie Maillet a condus circuitul Spa-Francorchamps din Belgia vreme de cinci ani. Acesta a fost inaugurat la data de 12 august 1921, cu o cursă de motociclete și, la doar două săptămâni distanță, a găzduit și prima cursă de Formula 1. Acesta este circuitul pe care se desfășoară Marele Premiu al Belgiei.