Serena Williams (41 de ani) a decis să facă parte din Martorii lui Iehova la un an distanță de la momentul în care s-a retras din tenis.
La un an distanță de la momentul în care a hotărât să nu mai activeze în tenis, Serena Williams și-a șocat fanii cu decizia luată recent.
Fosta jucătoare de tenis a decis să facă o schimbare la care nu se aștepta nimeni. Serena Williams s-a botezat la 41 de ani și a intrat în rândul Martorilor lui Iehova. Fosta adversară a Simonei Halep de la turneele de Grand Slam a devenit din ce în ce mai atrasă de spiritualitate cu aproximativ cinci ani în urmă, iar prin gestul său și-ar fi deschis calea spre mântuire și spre viața veșnică.
Serena Williams, one of my favourite and admired tennis players, and one of the greatest sportswomen of all time, got baptized as one of Jehovah’s Witnesses, at the Assembly in West Palm Beach, Florida USA. Congratulations!!🎊 @serenawilliams !! pic.twitter.com/2AyZaFNEBB — Tony Charles (@tonytony000) January 10, 2023
Serena Williams, one of my favourite and admired tennis players, and one of the greatest sportswomen of all time, got baptized as one of Jehovah’s Witnesses, at the Assembly in West Palm Beach, Florida USA. Congratulations!!🎊 @serenawilliams !! pic.twitter.com/2AyZaFNEBB
— Tony Charles (@tonytony000) January 10, 2023
„Faptul că sunt martor al lui Iehova este important pentru mine, dar nu am practicat cu adevărat și am tot vrut să mă implic mai mult. Alexis nu a crescut mergând la nicio biserică, dar este foarte receptiv și chiar ia inițiativa. Pune nevoile mele pe primul plan.”, spunea Serena Williams în anul 2017, pentru Vogue
Serena Williams s-a retras după ce a câștigat 23 de titluri de Grand Slam. Celebra jucătoare de tenis din America a fost în total 319 săptămâni pe prima poziție în clasamentul din WTA, iar în carieră a adunat peste 94 de milioane de dolari.
„Le mulţumesc tuturor celor care sunt aici, care au fost alături de mine atât de mulţi ani, decenii. Totul a început cu părinţii mei. Ei merită totul. Le sunt recunoscătoare.
Acestea sunt lacrimi de fericire. Şi eu nu aş fi Serena dacă nu era Venus. Mulţumesc, Venus. Ea este motivul pentru care Serena Williams există. A fost frumos. A fost cea mai tare călătorie din viaţa mea” a spus Serena Williams, cu lacrimi în ochi, după meciul pierdut în fața lui Ajla Tomljanovic în turul trei de la US Open 2022.
Americanca a câștigat de șapte ori Australian Open (2003, 2005, 2007, 2009, 2010, 2015, 2017), de trei ori Roland Garros (2002, 2013, 2015), de șapte ori Wimbledon (2002, 2003, 2009, 2010, 2012, 2015, 2016) și de șase ori US Open (1999, 2002, 2008, 2012, 2013, 2014).
De asemenea, a cucerit în patru rânduri aurul olimpic: Sydney 2000 (dublu), Beijing 2008 (dublu), Londra 2012 (simplu) și Londra 2012 (dublu).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER