Simona Halep a dezvăluit că de 11 ani evoluează cu orteză din cauza durerilor la tendon.
Orteza este un dispozitiv ortopedic ce are rolul de a ușura, stabiliza sau corecta articulațiile, mușchii sau oasele.
„Acum vreo 10 – 11 ani eram în străinătate și m-a luat durerea de tendon. Atunci doctorul de la turneu mi-a recomandat să fac un test. Am făcut și de atunci am avut parte de orteză. Am folosit-o zi de zi.
Atunci când merg am renunțat la ele pentru că vreau să se așeze tălpile și să mă simt și eu un pic mai comod, dar atunci când fac efort le folosesc în permanență. Mi-au echlibrat tot corpul. Înainte eram cu 1 – 1.5 la sută diferență, atunci când călcam de pe un picior pe celălalt, iar acum sunt la 0.1 – 0.2 la sută. Am progresat foarte mult în anii aceștia”, a declarat Simona Halep pentru cei de la Asociația de Pediatrie, citată de as.ro.
Halep a jucat o singură dată fără orteză și a suportat consecințele. „Am jucat, dar pentru că le-am uitat…Nu a fost voia mea. Le-am uitat la hotel și a trebuit să joc o oră fără ele. Am avut dureri în talpă și am făcut febră musculară la mușchii din talpă”, a mai afirmat Simona Halep.
Darren Cahill, antrenorul Simonei Halep, a primit miercuri un anunț care l-a întristat.
ESPN, televiziunea cu care Darren Cahill colaborează în paralel cu job-ul de antrenor, a renunțat la meciurile de tenis din circuitele ATP și WTA, păstrând doar drepturile de televizare pentru turneele de Grand Slam: „Da, suntem și noi puțin mâhniți de această veste! Tennis Channel va face o treabă bună, felicitări pentru ei… Iar echipa noastră ESPN va fi mai pregătită ca oricând pentru Australian Open, Wimbledon și US Open. Peisajul media se mișcă mai repede decât Rafa pe zgură, așa că să fim mulțumiți că vom avea concerte pe ESPN”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER