Numele lui Luka Modric este implicat într-un scandal imens pe final de carieră: mijlocașul lui Real Madrid și Dejan Lovren, fostul fundaș al lui Liverpool, au fost puși sub acuzare pentru fals în declarații într-un proces ce îl implică pe fostul conducător de la Dinamo Zagreb!
Francezii de la L’Equipe au „detonat bomba”, anunțând că cei doi mari fotbaliști care au făcut parte din echipa națională a Croației care a obținut succese majore în ultimii ani sunt anchetați într-un dosar ce îl implică pe Zdravko Mamic, fost director executiv al lui Dinamo Zagreb, club care i-a lansat pe Modric și Lovren, între 2003 și 2016.
Fostul conducător al clubului croat a fost anchetat în urmă cu 6 ani pentru delapidare, tocmai în cazul transferurilor celor doi fotbaliști menționați de la Zagreb la Tottenham Hotspur, respectiv Olympique Lyon. În cele din urmă, Mamic a fost condamnat în 2018 la 6 ani și 6 luni de închisoare, după ce a fost găsit vinovat că a delapidat clubul cu 15 milioane de euro și nu a plătit taxe către stat în valoare de 1,2 milioane de euro.
Concret, Luka Modric și Dejan Lovren sunt acuzați că la vremea respectivă, când Zdravko Mamic era anchetat pentru faptele menționate anterior, ar fi dat declarații false la audieri pentru a-l proteja pe omul care i-a lansat în fotbal și ulterior, i-a cedat unor echipe importante din vestul Europei.
În situația în care cei doi fotbaliști vor fi găsiți vinovați, riscă o pedeapsă de la 5 luni până la 5 ani de închisoare.
În 2018, când acest caz a apărut pentru prima dată la suprafață, Luka Modric preciza că are conștiința împăcată și își susținea cu tărie nevinovăția.
„Am venit aici să-mi prezint apărarea și să spun adevărul ca de fiecare dată până acum. Conștiința mea este curată. Sunt sigur că până la urmă se va demonstra că nu am comis nicio faptă penală”, spunea Modric.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER