Socrul lui Ianis Hagi a venit cu „S”-ul nou, limuzină de 150.000 de euro, la nunta fiicei sale!

  • Publicat:

Socrul lui Ianis Hagi și-a făcut apariția într-un mare fel la evenimentul supranumit „Nunta anului 2024”. Tatăl Elenei Hagi a venit cu „S”-ul nou, limuzină în valoare de 15.000 de euro, la nunta fiicei sale.

Ianis și Elena Hagi s-au cununat religios în cursul zilei de duminică, 14 iulie 2024, iar evenimentul a fost marcat cu o petrecere grandioasă, organizată la Palatul Știrbey.

Socrul lui Ianis Hagi a venit la nuntă cu o limuzină de 150.000 de euro

Ianis și Elena Hagi s-au cununat religios în cursul zilei de duminică, 14 iulie 2024, la Biserica Sf. Visarion din București, iar fericitul eveniment a fost marcat cu o petrecere uriașă, organizată la Palatul Știrbey. Astfel, rudele, prietenii și apropiaților celor doi le-au fost alături în cea mai importantă zi din viața unui cuplu și au avut ocazia să își etaleze ținutele elegante dar și mașinile de lux.

Unul dintre cei care și-a făcut apariția într-un mare fel a fost chiar socrul lui Ianis Hagi, care a venit la nuntă cu un „S” nou, limuzină în valoare de aproximativ 150.000 de euro, care a atras toate privirile. Conform site-urilor de specialitate, prețul de pornire al unui astfel de automobil este de 141.280 de euro și, chiar dacă nu este vorba despre o mașină sport, reușește să atingă viteza de 100 km/h în doar 4.9 secunde.

Ianis și Elena Hagi, nuntă cu sute de invitați la Palatul Știrbey

După finalizarea cununiei religioase, care a avut loc la Biserica Sf. Visarion, fiind oficiată de un sobor de preoți, atât mirii cât și invitații s-au îndreptat către Palatul Știrbey, unde a avut loc petrecerea care a marcat acest eveniment important din viața tânărului cuplu.

Conform informațiilor apărute până în prezent, aproximativ 700 de persoane au luat parte la bucuria celor doi miri. Printre invitați s-au numărat nume importante din fotbalul românesc, precum Gigi Becali, Gică Popescu, Adrian Ilie, Adrian Mutu sau Gabi Balint, dar și din alte sporturi și domenii. Simona Halep și-a făcut și ea apariția la „Nunta anului”, fiind însoțită de părinții ei.

De la importantul eveniment nu au avut cum să lipsească elevii lui Edi Iordănescu, colegi cu Ianis Hagi în echipa națională de fotbal a României. Florinel Coman, Denis Drăguș și Denis Alibec au fost printre remarcații acestei petreceri, fiind mai tot timpul puși pe glume, iar unele dintre poantele lor au ajuns și în mediul online.

Ianis și Elena Hagi au fost în centrul atenției la valsul mirilor. Cei doi au dansat pe o piesă interpretată live de Smiley.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
S-a lăudat că n-a fost demis niciodată în 26 de ani, iar a doua zi a fost dat afară
S-a lăudat că n-a fost demis niciodată în 26 de ani, iar a doua zi a fost dat afară
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o puștoaică”
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Ce este un pager. Mii de dispozitive au explodat simultan în Liban: cel puţin 9 morţi şi 3.000 de răniţi
Ce este un pager. Mii de dispozitive au explodat simultan în Liban: cel puţin 9 morţi şi 3.000 de răniţi
SPIONII de la Hollywood! Marii ACTORI care au fost informatori
SPIONII de la Hollywood! Marii ACTORI care au fost informatori
Cum a ajuns Irinel Columbeanu falit și uitat într-un azil. Pe ce şi-a cheltuit toată averea
Cum a ajuns Irinel Columbeanu falit și uitat într-un azil. Pe ce şi-a cheltuit toată averea
Nelson Mondialu ZGUDUIE showbizul! A rupt tăcerea despre Liana, după nunta lui Livian: „E fata mea adoptată”
Nelson Mondialu ZGUDUIE showbizul! A rupt tăcerea despre Liana, după nunta lui Livian: „E fata mea adoptată”
Asociația de proprietari e obligată să notifice. Fiecare proprietar de apartament trebuie să plătească
Asociația de proprietari e obligată să notifice. Fiecare proprietar de apartament trebuie să plătească
Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere
Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
A murit Toto Schillaci, supranumit „eroul nopţilor magice”
A murit Toto Schillaci, supranumit „eroul nopţilor magice”
Codul Rutier 2024: Echipamente obligatorii pentru mașini. Șoferii pot primi amenzi usturătoare
Codul Rutier 2024: Echipamente obligatorii pentru mașini. Șoferii pot primi amenzi usturătoare
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja până la brâu
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja…
×