Bianca Filip, soția fundașului de la Dinamo, Steliano Filip, a avut o întâlnire cu Natalia Mateuț, vedetă de televiziune și fiica fostului mare fotbalist, Dorin Mateuț.
Steliano Filip și Bianca Marina s-au căsătorit în luna aprilie a anului 2017 atunci când tânăra era însărcinată, cei doi trăind o frumoasă poveste de dragoste.
Fotoreporterii noștri le-au surpins pe Bianca Filip și Natalia Mateuț în timpul unei întâlniri, în zona de nord a Capitalei. Cele două păreau foarte apropiate, semn că se cunosc de mult timp.
Natalia Mateuț este fiica fostului mare fotbalist de la Dinamo, Dorin Mateuț, dar și o prezență cunoscută în lumea mondenă, participând la numeroase emisiuni tv.
În luna noiembrie a anului trecut, actualul fundaș de la Dinamo a postat pe Instagram un mesaj prin care își exprimă sentimentele pentru mama fetiței sale. De asemenea, i-a făcut o promisiune pentru viitor.
„Dragostea mea, astăzi este ziua ta și este despre tine. Așa se spune în mod normal când e ziua cuiva, dar pentru mine în fiecare zi este despre tine. Despre tine și despre noi. Îți mulțumesc că m-ai învățat să iubesc cu adevărat. Poate că uneori sunt capricios, enervant și devin chiar insuportabil, dar vreau să știi, dragostea mea, că toate astea sunt parte din mine, dar o parte minoră.
Majoritatea ființei mele este dedicată ție și numai ție. Și tu știi foarte bine asta. Chiar și când sunt insuportabil, eu tot te iubesc pentru că am găsit în tine soția perfectă și mama perfectă. Îi mulțumesc Lui Dumnezeu că mi te-a scos în cale. La mulți ani, soția mea! Te iubesc și am să o fac pentru eternitate!”, a scris Steliano Filip, pe contul său de Instagram.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER