Ştefan Bănică jr. e în doliu pentru Gigi Mulțescu. Cântărețul a reacționat imediat cum a aflat de drama fostului dinamovist
Tristul anunț al trecerii în neființă a fostului mare sportiv Gigi Mulțescu l-a întristat profund și pe cunoscutul artist Ștefan Bănică jr.
Cântărețul a avut o primă reacție, după ce a aflat de drama fostului dinamovist.
Gigi Mulțescu s-a stins din viață duminică, 15 septembrie, la vârsta de 72 de ani, după o luptă cu un diagnostic greu.
Reacția lui Ştefan Bănică jr. după ce a aflat de decesul Gigi Mulțescu. Ce a scris cunoscutul artist imediat cum a aflat de drama fostului dinamovist
La fel ca toți cei care l-au iubit, admirat și respectat pe Gigi Mulțescu, Ștefan Bănică jr și-a exprimat regretele după ce fostul mare sportiv s-a stins din viață.
„Dumnezeu să te aibă în pază, Gigi Mulțescu! Un fotbalist care a făcut istorie și a jucat cu inima pentru Dinamo. Va rămâne în sufletul oricărui dinamovist adevărat!”. a scris Ștefan Bănică jr pe pagina sa de Instagram, alături de o poză cu Gigi Mulțescu.
În urmă cu doar câteva zile, Gigi Mulțescu a fost internat la Spitalul Floreasca din București, motivul fiind o pneumonie severă, iar de mai mulți ani suferea de Alzheimer.
Soția fostului mare dinamovist, reacție după decesul acestuia. „Îmi spunea câte ceva, dar era cu totul pe lângă subiect”
Sonia Mulțescu a vorbit despre ultimii ani din viață a fostului mare dinamovist, în care s-a luptat cu boala Alzheimer.
„Ne-am căsătorit imediat după ce am dat Bacalaureatul. Apoi am mers la mare. Ne-am hotărât să mergem la mare, iar mama mi-a spus: `Aaa, cum să mergi aşa la mare, necăsătorită?`. Bun, atunci am spus că ne căsătorim. Au fost ani foarte frumoşi alături de Gigi. Cu trăiri intense, cu bucurii pe măsură. Cred că m-am consumat şi eu alături de el mai mult. Bucuriile şi necazurile lui le trăiam şi eu. Da, dar, Gigi m-a susţinut mereu. El a fost omul care m-a pus şi pe mine în valoare.
Tot timpul îmi povestea multe despre fotbal. Noi comentam foarte mult meciurile lui. Când ajungea acasă, ne aşezam şi comentam ce a făcut jucătorul ăla, cine a jucat bine, cine a jucat mai rău, ce a greşit ăla. Eu cunosc persoane şi psihiatra cunoaşte persoane care au Alzheimer, pe care îi tratează de ani de zile. Dar boala lui Gigi a fost foarte accelerată. Îmi dădeam seama de la o zi la alta, când pierdeam câte ceva din el.
Nu mai eram persoana cu care puteam să conversez. Dar m-am mulţumit că era lângă mine. Cumpăram rebusuri la fel, făceam concursuri care termină primul. Aveam preocupări comune. Citeam cărţi şi le-am comentat. Dar nu i-a mai făcut plăcere să facă nimic. Nici să se uite la televizor, la meciuri. Sunt rezerve plătite şi care costă o căruţă de bani. Toată ziua erau cu ochii pe el. Dar nu mai înţelegeam ce îmi spunea în ultimele săptămâni. Îmi spunea câte ceva, dar era cu totul pe lângă subiect. Eu îi mai ziceam o poezie, să mă asculte. Dar el avea lumea lui”, a povestit Sonia Mulțescu, pentru Fanatik.