Ştefan Bănică vrea să joace tenis cu Simona Halep: „Cu mare drag!” + Meciul la care a plâns de bucurie celebrul dinamovist

stefan banica simona halep

Ștefan Bănică, unul dintre cei mai importanți actori, compozitori, cântăreți și moderatori TV, vrea să joace o partidă de tenis cu Simona Halep.

Simona Halep a început în prezent antrenamentele la Roland Garros, acolo unde va evolua în primul meci cu Sara Sorribes Tormo, o jucătoare din Spania.

„La ora actuală, dupa părerea mea, clar e Simona Halep. Să joc cu ea? Aş juca cu mare drag! În momentul în care joci cu un profesionist şi mişcările tale sunt mai bune”, a spus Ștefan Bănică, conform as.ro.

Ștefan Bănică, fan Dinamo: „Meciul la care am plâns de bucurie”

„Țin cu Dinamo de 47 de ani. La 6 ani m-am mutat în spatele stadionului Dinamo. Dudu Georgescu a fost idolul copilăriei mele. Dinamo e un brand, e un amalgan de emoţie, de forţă pentru mine, de bucurie, de dorinţă de a învinge…Meciul la care am plâns de bucurie a fost Dinamo – Inter, când Dinamo a câştigat cu 3-2. Stadionul ăla nu l-am văzut niciodată arătând aşa”, a mai spus Ştefan Bănică pentru sursa specificată.

Simona Halep, primele imagini din acest an pe zgura de la Roland Garros

Simona Halep a câștigat toate partidele din ultimele 8 luni. Jucătoarea din România este foarte încrezătoare după ce în acest an a triumfat la Dubai, Praga și Roma. De la turneul italian a ajuns direct în Franța și a început antrenamentele. Ziariștii au remarcat forța și ambiția cu care lovește mingea jucătoarea aflată pe locul doi în clasamentul WTA. „Ador acest loc, acest turneu. Este un pic frig, sinceră să fiu. Sper să mă obişnuiesc. Mă simt bine. Sunt încrezătoare, dar nu se ştie niciodată. Voi încerca să dau tot ce am mai bun şi să fiu pregătită. Atunci când este frig, este mai dificil. Este o diferenţă mare între Roma şi aici, cu siguranţă”, a anunțat Simona Halep.

În trecut, Simona Halep a asistat la piesele de teatru ale lui Ștefan Bănică. „În seara asta am avut o spectatoare specială la teatru, la ‘Jake și femeile lui’. Bravo, Simona, pentru tot ce ai realizat!”, spunea atunci Bănică.

 

Publicat: 26 09. 2020, 09:52
Actualizat: 26 09. 2020, 09:53