Ștefănescu Maximus

Costică Ștefănescu a fost primul fotbalist pe care l-am respectat și l-am iubit, l-am idolatrizat și i-am sărutat imaginar ghetele măiastre. Costică Ștefănescu impunea respect de la schimbul de fanioane de la mijlocul terenului. Un bărbat zvelt, cu pieptul înainte, cu pletele în vânt, cu mușchii de oțel privea scrutător în ochii celuilalt căpitan. Nu era vorba de tupeu sau de desconsiderare, ci de o siguranță și de o superioritate care veneau din valoare, din bun simț și din fair-play-ul care l-a caracterizat o carieră întreagă.

Costică Ștefănescu a fost primul fotbalist pe care l-am respectat și l-am iubit, l-am idolatrizat și i-am sărutat imaginar ghetele măiastre. Costică Ștefănescu impunea respect de la schimbul de fanioane de la mijlocul terenului. Un bărbat zvelt, cu pieptul înainte, cu pletele în vânt, cu mușchii de oțel privea scrutător în ochii celuilalt căpitan. Nu era vorba de tupeu sau de desconsiderare, ci de o siguranță și de o superioritate care veneau din valoare, din bun simț și din fair-play-ul care l-a caracterizat o carieră întreagă.

În tricoul naționalei era impunător, elegant, atlet, fotbalist, căpitan, toate în același timp, fără clipe de relaxare, fără zâmbete inutile. Era seriozitatea întruchipată, pentru el existau numai fotbalul, echipa pe care o conducea din teren ca și căpitan, adversarul pe care trebuia să-l anihileze și să îl depășească mereu, dacă se putea, bineînțeles cu ajutorul coechipierilor.

Niciun fotbalist din actualele generații nu se poate compara cu marele, inegalabilul Costică Ștefănescu. El știa să respecte și impunea respect. 

Am avaut norocul să văd în anii 80 un mare fotbalist, un fundaș inteligent, cu mintea sclipitoare, care juca mereu calculând la milimetru fiecare fază, fiecare pasă în adâncime către Cămătaru, Geolgău sau Negrilă. Era un adevărat ministru al apărării, așa cum i se spunea în presa vremii. Costică Ștefănescu știa cum să alerge, cum să sară la cap, cred că își calcula cu mintea lui de adevărat profesor universitar de fotbal până și intensitatea pasei, a șutului sau a lansărilor.

Dacă ar exista definiția căpitanului de echipă într-un dicționar al fotbalului, aici ar trebui trecut numele lui Costică Ștefănescu. Să fii căpitan însemna pentru el sacrificiu pe teren, mobilizare generală începând cu antrenamentele dinaintea meciului și până în minutul 90, un efort continuu pe teren, respect pentru tricolor, pentru culorile echipei de club și pentru suporteri.

Sunt mândru că l-am prins pe Ștefănescu jucând. El va rămâne pentru totdeauna în memoria mea un sportiv adevărat, puternic, un atlet desăvârșit și un nlider exemplar. Costică Ștefănescu trăiește în inimile noastre!

Publicat: 23 08. 2013, 18:52
Actualizat: 03 09. 2013, 14:27