Bărbații români sunt pe locul 2 în Europa, alături de spanioli și după italieni, în topul europenilor care se uită mai mult de 3 ori pe săptămână la meciuri de fotbal, potrivit unui studiu desfășurat de către One Poll, în perioada 19-30 mai, pe un eșantion de 9.000 de adulți din 10 țări europene.
Aproape jumătate (44,49%) dintre bărbații din Europa urmăresc meciuri de fotbal de trei sau de mai multe ori pe săptămână. Unul din 5 adulți europeni se uită, în medie, la peste 468 de ore de fotbal într-un an. Această perioadă este echivalentă a 28.080 de minute sau 62 de zile de muncă.
Potrivit studiului citat, cele mai mari trei frustrări ale telespectatorilor europeni în ceea ce privește fotbalul sunt: faptul că nu pot identifica jucătorii (28,53%), că nu pot vedea mingea atunci când trece de la o zonă luminată la una umbrită (21,47%) și faptul că ecranul televizorului este prea mic (9,8%).
Pe lângă schimbarea obiceiurilor de vizualizare ale telespectatorilor, îmbunătățirea calității imaginii a dus și la o mai mare atenție a fotbaliștilor față de aspectul lor. Peste două treimi (67,78%) dintre europeni sunt de acord că aspectul fizic al fotbaliștilor a devenit mai important în ultimii 15 ani, iar aproape unul din trei (32,23%) bărbați europeni își găsește inspirația în jucători de fotbal, mai mult decât în actori, muzicieni sau staruri TV.
În România, peste jumătate dintre bărbați (53,8%) urmăresc meciuri de fotbal de trei sau mai multe ori pe săptămână. De asemenea, peste două treimi (66,70%) dintre români plănuiesc să-și cumpere un televizor nou special pentru evenimentele sportive din această vară, iar 76,20% dintre ei sunt de-acord că imaginea jucătorilor de fotbal s-a îmbunătățit în ultimii 15 ani.
Studiul a fost desfășurat de către One Poll, în perioada 19-30 mai 2016, pe un eșantion de 9.000 de adulți din 10 țări europene (Franța, Germania, Italia, Polonia, Portugalia, România, Spania, Suedia, Elveția și Marea Britanie.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER