Au apărut imagini video șocante date publicității de ZDF în care se vede cum soldații ruși execută cu mâinile sus pe un civil ucrainean neînarmat.
Această crimă s-a produs pe 7 martie și a fost filmată de drone care monitorizează mișcarea tancurilor rusești în Irpin, în afara Kievului.
Cetășeanul a fost oprit de un tanc în timp ce circula pe șosea iar ulterior, fiind neînarmat, după ce s-a predat cu brațele ridicate, a fost executat cu sânge rece de militarii ruși.
După ce l-au ucis, soldații lui Vladimir Putin au încercat să-i ascundă trupul în pădure, scrie Marca.
Oraşul-port din sudul Mariupol a fost puternic vizat de bombardamentele ruseşti în ultimele două săptămâni şi se estimează că peste 30.000 de persoane au reuşit să fugă deja, transmite BBC. Cel puţin 2.400 de civili au fost ucişi până acum în oraş, spun oficialii ucraineni.
Joi, alte 13 autobuze care transportau aproximativ 300 de refugiaţi au ajuns peste graniţa în regiunea Rostov din Rusia, a informat presa rusă.
Mariupol se confruntă cu cel mai grav dezastru umanitar, cu alimente, apă, electricitate şi alte provizii cheie întrerupte.
Rachetele ruseşti au lovit şi un spital de copii şi, ieri, un teatru în care se adăpostiseră peste 1.200 de oameni. Ieri, Ucraina a mai raportat că într-un alt oraş, Cernihiv, forţele ruse au împuşcat şi au ucis 13 ucraineni care stăteau la coadă pentru a cumpăra pâine.
Ministrul ucrainean al apărării, Oleksi Reznikov, le-a cerut joi europarlamentarilor să îl desemneze pe preşedintele rus Vladimir Putin drept criminal de război, transmite Reuters.
Ukrainian defence minister Oleksii #Reznikov told #European #Union lawmakers on Wednesday that they should recognise Russian President Vladimir #Putin as a #war #criminal after #Russia invaded #Ukraine. https://t.co/Yv0tbiaFox — ANews (@anews) March 17, 2022
Ukrainian defence minister Oleksii #Reznikov told #European #Union lawmakers on Wednesday that they should recognise Russian President Vladimir #Putin as a #war #criminal after #Russia invaded #Ukraine. https://t.co/Yv0tbiaFox
— ANews (@anews) March 17, 2022
Adresându-se Parlamentului European prin videoconferinţă, Reznikov a dat exemple de crime de război comise de forţele ruse în Ucraina, printre care lovitura aeriană de miercuri asupra unui teatru din Mariupol unde, potrivit ministrului, se adăposteau 1200 de femei şi copii.
Rusia a dezminţit că atacă civilii ucraineni, iar Ministerul Apărării de la Moscova a susţinut miercuri că teatrul din Mariupol nu a fost lovit de forţele ruse.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER