Kujtim Fejzulai e cel care a comis atacul terorist din Viena. A ucis patru persoane și a rănit alte 23 înainte de a fi împușcat mortal de polițiști. Fejzulai a jucat fotbal la El Buhari, în Liga Națională de Minifotbal.
Kujtim Fejzulai a fost legitimat la El Buhari, iar numele echipei ar putea proveni de la Muhammad al-Bukhari (810-870), un învățat al tradiției islamice, conform Libertatea.
„Am verificat rapoartele de joc, Fejzulai a fost folosit în acel sezon, 2014-2015, într-o singură partidă”, a anunțat președintele federației austriece de fotbal pe teren redus, Nima Moshirian.
Alin Constantin, președintele echipei românești FC Valahia, care evoluează în prima divizie de minifotbal austriacă, a precizat pentru Libertatea: „Aveam niște prieteni, îl cunoșteau, mi-au spus că era un copil bun, nimeni nu știe ce l-a făcut să se radicalizeze”.
Autorul atacului, un simpatizant al reţelei teroriste Stat Islamic, a fost „neutralizat” în nouă minute de agenţi ai forţelor speciale de poliţie, a precizat ministrul austriac de Interne. Kujtim Fejzulai, un islamist de 20 de ani originar din Macedonia de Nord, a reuşit să înşele sistemul. „Este vorba de eliberarea prematură a unui individ radicalizat”, a mai explicat ministrul.
Austria trece prin clipe foarte grele. Suntem victimele unui teribil atac terorist petrecut în capitala ţării. Gândurile mele se îndreaptă către victimele acestui atac – cancelarul Sebastian Kurz
„Am vorbit cu personalul să închidă uşile. Auzisem cea de-a doua tentativă care era în apropierea restaurantului. Ideea era că chiar erau pe străzi. Trăgeau la întâmplare cu puşti, cu pistoale. Orice se putea întâmpla. Următoarele atentate bănuiesc că vor fi în staţiile de metrou. Oamenilor le este frică să mai meargă la muncă. Neoficial, oficial, nu ştiu, am înţeles că au luat şi ostatici în centru. E de neînţeles cum de nu au putut opri acest atac terorist. Cu ani în urmă, când erau foarte multe atacuri – în Franţa, Belgia şi în toate ţările europene erau atacuri teroriste – Austria le lua din faţă”, spune George Andrei Frumosu, conform Mediafax.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER