Nadia Comăneci (62 de ani) a dezvăluit ce tradiție personală are de când avea numai 14 ani și se afla în fruntea gimnasticii mondiale.
Fosta mare gimnastă Nadia Comănesci are o tradiție pe care o păstrează cu sfințenie an de an, încă de când avea numai 14 ani.
În 1976, ea a primit prima notă de 10 din istoria acestei discipline sportive și a intrat în istorie, devenind instant cunoscută pe întreg mapamondul. După participarea la Jocurile Olimpice de la Montreal, ea a dat curs unei invitații la o competiție din D’Antibes, patronată de Grace Kelly, actrița din Statele Unite ale Americii care ulterior a devenit prințesă de Monaco, prin căsătoria cu Prinţul Rainer al-3-lea.
Românca nu a avut, așa cum era de așteptat, adversar la acest concurs, pe care l-a câștigat în admirația tuturor. Grace Kelly nu a ascuns faptul că i-a intrat la inimă, iar după finalul întrecerii i-a oferit un ceas din aur masiv, gravat atât cu numele locului unde s-a desfășurat competiția, cât și cu cel al marii sportive.
Nadia Comăneci a aflat, ulterior, că cea care a devenit prințesă de Monaco este născută tot pe 12 noiembrie, ca și ea, astfel că a hotărât ca, anual, în această lună să poarte accesoriul în permanență. Fosta mare gimnastă respectă cu tradiție acest obicei și în zilele noastre.
„În fiecare lună noiembrie a fiecărui an port zilnic acest ceas. De la 1 noiembrie şi până la finalul lunii. Este ca un talisman pentru mine. Aveam 14 ani când l-am primit, dar pot spune că reprezintă un cadou cu o încărcătura emoţională aparte.
Când am crescut am aflat despre Prinţesa Grace că era născută pe data de 12 noiembrie, ca mine. Când port acest acest ceas îmi aduc aminte de ea, de acele clipe unice, dar mă gândesc şi la prietenii pe care-i am şi care sunt născuţi în zodia Scorpionului”, a declarat Nadia Comăneci, potrivit Orange Sport.
Așa cum se aștepta toată lumea, reprezentanții regimului comunist i-au confiscat Nadiei Comăneci acest cadou la revenirea în țară.
Nu mică i-a fost, însă, surprinderea când autoritățile au hotărât, în cele din urmă, să i-l returneze.
„Iniţial mi s-a spus că trebuie să-l dau autorităţilor. M-am conformat. Apoi, l-am primit înapoi. Îmi este tare drag şi să ştiţi că funcţionează foarte bine”, a mai spus Nadia Comăneci, potrivit sursei citate mai sus.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER