Sportul mondial este în doliu, după ce o italiancă de nici 20 de ani a murit din cauza unui grav accident pe care l-a suferit la o ședință de pregătire.
Tânăra schioare italiană Matilde Lorenzi, care ar fi împlinit 20 de ani pe 15 noiembrie, a murit din cauza rănilor suferite după un accident grav de antrenament.
Informația a fost făcută publică de Ministerului Italian al Apărării. Tânăra făcea parte din echipa de sport a armatei italiene, se pregătea alături de echipa de junoare și tocmai concurase în circuitul FIS Europa Cup.
Ea se antrena luni, 28 octombrie, pe pista Gravald G1 de pe Val Senales, în regiunea Tirolului de Sud, când a căzut. Medicii au ajuns imediat lângă ea, i-au acordat de urgență primul ajutor, după care sportiva a fost transportată cu elicopterul la spitalul din Bolzano, unde marți a pierdut lupta cu viața.
Lorenzi a fost sora mai mică a Lucreziei, care a concurat la Cupa Mondială de slalom. Tânăra a crescut pe pârtiile din Sestrière și a concurat anul trecut la CM de schi alpin pentru juniori, unde a terminat pe locul 6 la coborâre și pe locul 8 la super-G (super uriaș).
În sezonul trecut, Lorenzi a fost campioană de juniori în clasamentul general, la super-G. Cel mai bun rezultat al ei pe circuitul FIS Europa Cup a fost locul 11, ocupat în cadrul cursei de super-G la St Moritz, în decembrie 2023. În acest moment, ea se afla pe locul 74 în clasamentul general la super-G,
Federația Italiană pentru Sporturi de Iarnă cea Internațională de Schi și Snowboard au exprimat condoleanțe după decesul ei Matildei, informează Comitetul Internațional Olimpic, pe site-ul oficial.
„Federația Internațională de Schi și Snowboard (FIS) transmite cele mai profunde condoleanțe în urma pierderii tragice a Matildei Lorenzi”, au transmis aceștia. „FISI este în doliu, fiind alături de familia ei, de prieteni și de toți cei care au prețuit-o pe Matilde, onorându-i memoria astăzi și întotdeauna”, au precizat cei din cadrul forului peninsular.
Mulți foști schiori olimpici, printre care italianul Luca De Aliprandini, spaniolul Juan del Campo, elvețianca Michelle Gisin, plus austriecii Philipp Schörghofe, Michaela Kirchgasser și Nina Ortlieb au transmis și ei omagii.
„Atât de multă dragoste pentru familia, prietenii și colegii ei”, a scris celebra schioare americană Mikaela Shiffrin, care continuă să se lupte cu recordurile.
„Este o pierdere tragică! Trimit cele mai bune gânduri familiei ei”, a transmis compatrioata ei Lindsey Vonn, retrasă din activitate în 2019, din cauza numeroaselor accidentări.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER