Traian Băsescu i-a dat replica lui Gigi Becali, după atacul dezlănțuit de miliardar împotriva lui. Reacția fostului președinte al României, umilitoare pentru patronul FCSB. EXCLUSIV

Traian Băsescu nu a rămas dator după atacul extrem de dur lansat de Gigi Becali. Replica oferită în exclusivitate pentru ProSport a fost una pe măsură.

Totul a pornit de la primul tur al alegerilor prezidențiale, câștigat categoric de Călin Georgescu, pentru care Gigi Becali și-a anunțat ulterior susținerea. Fostul președinte al României merge, în schimb, pe mâna candidatei USR, Elena Lasconi.

Numele viitorului șef al statului va fi cunoscut după cel de-al doilea tur de scrutin, programat duminică, 8 decembrie. Până atunci, românii vor fi chemați la urne de Ziua Națională pentru a alege noua componență a Parlamentului.

Traian Băsescu a rupt tăcerea după atacul lansat de Gigi Becali. Replică umilitoare pentru latifundiar

Omul care a avut două mandate de președinte al României – între 2004 și 2014 – a avut o reacție scurtă, dar umilitoare pentru Gigi Becali. Mai exact, i-a explicat în termeni duri de ce nu intenționează să se implice într-o polemică.

„Lui Becali chiar nu o să îi răspund. Credeți dumneavoastră că aș pierde vremea cu unul ca ăsta? M-aș coborî mult prea jos ca să fac acest lucru”, a declarat Traian Băsescu pentru ProSport după jignirile care i-au fost aduse.

Gigi Becali, de partea lui Călin Georgescu: „E operațiunea Pentagonului”

După ce George Simion a pierdut alegerile, Gigi Becali a ales să-l susțină în turul 2 pe Călin Georgescu, despre care a afirmat cu tărie că face parte dintr-un plan bine pus la punct de noul președinte al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump. Scopul ar fi instaurarea păcii în Ucraina.

„Am trăit o bucurie că a câștigat Georgescu, ca și cum ar fi câștigat Steaua Liga Campionilor. M-am trezit foarte odihnit și fericit. Acesta este un om care va schimba fața României. Nu voiam să câștig eu sau Simion, dar vezi cum e când ceri ceva de la Dumnezeu? Îți dă de 10 ori mai mult decât ai cerut. Pentru pace s-a făcut toată operațiunea asta.

 

În America, Trump vrea pace. E operațiunea Pentagonului. Vor să facă pace. Cine poate să facă pace? S-a vorbit și cu Ciolacu, nu a convins. Georgescu și cu Orban al Ungariei au misiunea de pace. Când va prelua Trump, Zelenski trebuie să accepte condițiile de pace ale lui Putin.

 

Ponta va prelua PSD, are misiune de pace pentru Erdogan, e apropiat de el. Premier va fi cineva din străinătate, apoi se va schimba Constituția României și se va face Românie prezidențială. Dacă omul a fost votat, nu trebuie să conducă România? Nu mai există pericolul de dictator, ce a fost a fost. Lumea e deșteaptă, nu mai merge să fim conduși în dictatură”, a spus latifundiarul din Pipera pentru gsp.ro.

Publicat: 26 11. 2024, 13:58
Actualizat: 26 11. 2024, 14:00