Sophie Ayad, 53 de ani, femeia care i-a fost iubită lui Ion Țiriac aproape un deceniu, a suferit o transformare fizică radicală.
Fosta parteneră a miliardarului Ion Țiriac spunea despre magnat că „are o minte strălucită”.
Femeia s-a schimbat radical fizic, după ce a ales o nouă coafură îndrăzneață și tinerească.
Ziarista Sophie Ayad locuiește în Miami. Cei doi au fost împreună doi copii, pe Karim Mihai și Natalia Ioana, cuplul având o relație în perioada 1994 – 2002. Karim Mihai locuiește în SUA, fiind absolvent al școlii Deerfield Academy, din statul Massachusetts, iar sora lui, Natalia Ioana, locuiește tot în Miami, Florida.
„Le datorez totul mai întâi tatălui meu și apoi lui Ion. Sunt cele mai influente două persoane din viața mea. Sunt pentru totdeauna recunoscătoare. Ion este una dintre cele mai strălucitoare minți pe care le-am putea întâlni și îi sunt datoare pe atât de multe planuri.
Nu știu dacă Ion a învățat ceva de la mine, dar sper că i-am adus oarecare fericire (…) Îl iubesc pe Ion, nu este doar un tată grozav, ci și un prieten adevărat. Am avut momente dificile, chiar foarte dificile, dar el a fost mereu acolo pentru mine și pentru copii. Ion este una dintre cele mai strălucitoare minți pe care le-am putea întâlni și îi sunt datoare pe atât de multe planuri… Nu știu dacă Ion a învățat ceva de la mine, dar sper că i-am adus oarecare fericire”, declara în trecut Sophie Ayad.
Chiar dacă Sophie Ayad a ajuns la vârsta de 53 de ani, aceasta are o formă fizică de invidiat, iar jurnalista a dezvăluit ce face pentru a se menține.
Gătesc în fiecare seară. Mai mult fac mâncăruri italiene și franțuzești. Îmi place simplitatea. Pe de altă parte, urăsc să îmi curăț bucătăria după aceea. Dar gătitul este distractiv și relaxant. Mănânc proaspăt și ușor. Sunt unul dintre oamenii norocoși, care pot mânca tot ce își doresc. Termin cutii de înghețată urmărind Netflix noaptea. Îmi place să mănânc, așa că mulțumesc Domnului că nu am luat în greutate. În plus, mă mișc toată ziua și asta ajută”, dezvăluia Sophie Ayad, într-un interviu pentru publicația libertatea.ro.
Gătesc în fiecare seară. Mai mult fac mâncăruri italiene și franțuzești. Îmi place simplitatea. Pe de altă parte, urăsc să îmi curăț bucătăria după aceea. Dar gătitul este distractiv și relaxant.
Mănânc proaspăt și ușor. Sunt unul dintre oamenii norocoși, care pot mânca tot ce își doresc. Termin cutii de înghețată urmărind Netflix noaptea.
Îmi place să mănânc, așa că mulțumesc Domnului că nu am luat în greutate. În plus, mă mișc toată ziua și asta ajută”, dezvăluia Sophie Ayad, într-un interviu pentru publicația libertatea.ro.
Chiar dacă s-au despărțit, Sophie Ayad și Ion Țiriac au rămas în relații foarte bune.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER