Transformare șocantă a pilotului Daniel Onoriu: cum a ajuns să arate după 55 de zile de comă și cu un stomac „cât un pix”! FOTO

Daniel Onoriu este pe cale să depășească o perioadă extrem de grea, însă acesta a ajuns să aibă acum stomacul „cât un pix”.

Cunoscutul pilot de raliuri nu are probleme neurologice și are șanse mari să-și revină complet, chiar dacă a stat în comă o bună bucată de timp.

Pilotul în vârstă de 43 de ani este nepotul celebrei cântărețe Gabi Luncă și al marelui acordeonist Ion Onoriu. În 2016, el a terminat pe poziția a treia, la 8 zecimi de primul loc, în cadrul Campionatului Național de Motociclism Viteză în prima etapă, care s-a desfășurat în Grecia, pe circuitul Serres.

Cum a ajuns să arate pilotul Daniel Onoriu: „Stomacul este cât un pix!”

În urma unei operații de micșorare a stomacului realizată în Turcia, Daniel Onoriu a suferit niște complicații și a intrat în comă, la începutul lunii decembrie a anului trecut.

Acum, pilotul a pierdut multe kilograme, iar fiica lui Gabi Lunca a dat detalii: „L-am văzut pe Daniel! I-a crescut tensiunea! M-a clipit, a încuviințat din cap, în felul lui în care poate vorbi acum. Este minunat că astăzi putem vorbi nu doar de Daniel, ci și cu Daniel! Nu are probleme neurologice și a recunoscut parte din familie. Mișcă mâini, picioare, membre. Daniel va intra la ședințe de kinetoterapie și intră și pe alimentație naturală! Săptămăna asta ni s-a aprobat cererea. Vă dați semama că este un pacient care a fost țintuit 55 de zile la pat! A fost hrănit la pungă și are acum un stomac de dimensiunea unui pix!”, a declarat Rebeca Onoriu pentru click.ro.

Publicat: 19 03. 2022, 10:58