Teodora Stoica (29 de ani), fiica lui Mihai Stoica (58 de ani), arată mai bine ca niciodată. După ce a învins cancerul, aceasta s-a apucat intens de sport, iar acum a ajuns să aibă o formă fizică excelentă.
Fiica lui MM Stoica, Teodora, a dezvăluit pe contul personal de Instagram cine a ajutat-o să aibă o siluetă de vis. Tânăra de 29 de ani a reușit să înfrunte o boală necruțătoare, iar acum se poate mândri cu o formă fizică de invidiat.
În ultimii doi ani, Teodora Stoica a făcut antrenamente intense în sala de sport, care i-au adus un abdomen plin de ‘pătrățele’. Pe rețelele de socializare, fiica lui MM Stoica a ținut să-i mulțumească antrenorului personal Alexandru Ceobanu, care a ajutat-o să arate incredibil de bine.
„Revenind pe drumul cel bun, mulțumită lui Alexandru Ceobanu”, a scris Teodora Stoica, la InstaStory.
După ce s-a vindecat de cancer, Teodora s-a apucat serios de sport și a participat la multiple concursuri de înot în ape înghețate. De asemenea, ea are grijă și la alimentație. Aceasta a recunoscut că mănâncă zilnic multe legume, iar pătrunjelul nu lipsește niciodată din farfuria ei.
„Epoca fetelor sănătoase. Dacă există un lucru pe care l-am învățat în ultimii ani, este importanța de a te antrena, indiferent cum, când și unde te afli. Fie că este mers pe jos, alergare, înot, antrenament de forță, nu contează atâta timp cât ieși din zona ta de confort. Al doilea este să ai grijă cu ce îți hrănești corpul. Evită alimentele procesate, zahărul și glutenul și să ai trei sferturi de legume în farfurie. De asemenea, pătrunjelul înseamnă viață”, dezvăluia Teodora Stoica, pe contul ei de Instagram.
În 2020, Teodora, fiica lui Meme Stoica, a primit o veste cruntă din partea medicilor! Tânăra a aflat că suferă de cancer avansat la doar 24 de ani. Invitată în cadrul podcastului „Acasă la Măruță”, Teodora a dezvăluit momente grele prin care a trecut în acea perioadă.
„Mi-a fost frică să vorbesc despre asta, pentru că nu îmi place să dau putere unei boli. Făceam masaj, cu maseurul de la Steaua, Cocolino, și mi-a spus: „Ai un nodul la gât, știai?” Și am fost la puncție, mi-a luat lichid, am primit mailul și am sărbătorit, că era benign. Am zis, mamă, perfect, am rezolvat și problema asta. Dar el tot creștea și am fost la Parhon. Mă operez, a trebuit să fie tiroidectomie totală (eliminarea unei părți sau a întregii glande tiroide), că era malign, că aveam metastaze la plămâni și la coloană, la os. Nu plâng… Eu nici n-am știut de metastazele la os, am aflat după mult timp.
După operație trebuie să faci un tratament cu iod radioactiv. Trebuie să iei o pastilă și să stai patru zile în spital. Singur. Dar eu aveam o mare frică de singurătate și după operație, când ești vai de capul tău, nu vrei să stai singur. Am făcut de două ori tratamentul cu iod, dar se vorbea atunci că trebuie să-l fac de 6-7 ori, dar am scăpat cu două terapii.
Doctorul care a examinat proba a zis: „Cum se poate așa ceva, la o persoană atât de tânără?„. Nu înțelegea, nu își explica. Și când pui întrebarea, e destul de rău. Asta a fost problema cea mai mare, jur, când îi vezi pe cei din jur și te simți vinovat că tu ai atras așa ceva, uită-te la oamenii ăștia ce le faci”, a dezvăluit fiica lui Meme Stoica.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER