Trântit, târât și cusut, Cherecheș acuză noi abuzuri ale procuraturii germane. Ce i s-a interzis avocatului său până acum

Cătălin Cherecheș acuză noi abuzuri ale procuraturii germane, după ce a susținut că a fost abuzat în mod fizic în momentul în care a fost capturat în apropierea orașului german Augsburg.

Avocatul fostului primar din Baia Mare, care a fost condamnat recent definitiv la 5 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită în formă continuată, a explicat că i-a fost interzis să ia legătura cu acesta în perioada care a trecut de când acesta a fost încarcerat.

Cătălin Cherecheș acuză noi abuzuri ale procuraturii după ce a fost închis într-un penitenciar din Bavaria

Se pare că politicianul nu a primit din partea magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție dreptul de a avea o intervenție prin video-conferință din penitenciarul bavarez în care se află în prezent, pentru a justifica cererea de strămutare a dosarului pe care o depusese anterior și care la scurt timp a fost oricum respinsă.

În același timp, în legătură cu același dosar, Curtea de Apel din Târgu Mureș a decis ca socrii lui Cătălin Cherecheș să rămână de asemenea în arest.

Pe de altă parte, avocatul fostului edil contestă decizia de respingere a cererii de strămutare a dosarului, subliniind că ar fi fost luat în calcul faptul că omul pe care îl reprezintă în acest dosar nu se afla în România în momentul în care ea a fost judecată, lucru pe care îl consideră incorect, și susține că în consecință vor exista procese la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului intentate împotriva țării noastre în această speță.

Ce susține avocatul fostului primar din Baia Mare

„A contat și faptul că domnul Cherecheș nu s-a aflat în țară la momentul la care s-a judecat această cerere de strămutare. Sper ca în cursul acestei săptămâni să mi se permită să iau contactul cu domnul Cherecheș. Din câte cunosc eu, cu siguranță va exista un proces la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Cherecheș contra României privind modul în care s-a desfășurat acest proces penal în România”, a spus Răzvan Doseanu, citat de Știrile Pro TV.

În mod evident, întrucât cererea de strămutare a dosarului a fost respinsă de către ÎCCJ, condamnarea lui Cătălin Cherecheș la 5 ani de închisoare cu executare rămâne în picioare, astfel că în perioada următoare vor continua demersurile privind extrădarea lui din Germania.

Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petentul Cherecheş Cătălin privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 2537/117/2016 al Curţii de Apel Cluj. Obligă petentul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 decembrie 2023”, se arată în minuta publicată de instanță.

Sursă foto: Instagram

Publicat: 09 12. 2023, 08:32