Frumoasa Luana Alonso, membră a delegației Paraguayului, este protagonista unui caz de indisciplină făcut public la Jocurile Olimpice de la Paris.
Înotătoarea a părăsit Satul Olimpic și a petrecut o noapte în Paris, după ce a mers la Disneyland. Oficialii delegației sale au considerat acest lucru un afront, considerând că ea trebuia să rămână pentru a-și susține coechipierele, chiar și după eliminarea din concurs.
Pentru evadarea ei, Luanei nu i se va permite să rămână în satul sportivilor până la sfârșitul Olimpiadei. Furioși, șefii delegației Paraguayului i-au ordonat să plece acasă, drept pedeapsă
„Prezența ei creează o atmosferă nepotrivită în cadrul lotului nostru”, a spus șefa Comitetului Olimpic Paraguayan, Larissa Schaerer. Luana Alonso, una dintre bombele sexy de la Jocurile Olimpice, o sportivă cu peste 310.000 de urmăritori de pe Instagram, n-a prins nici măcar o semifinală la Olimpiadă.
Ea și-a anunțat retragerea din sport, urmând a se dedica studiilor la Universitatea din Texas, unde caută să-și clădească o carieră în științe politice. „Mă retrag din înot, vă mulțumesc tuturor foarte mult pentru sprijin! Îmi pare rău Paraguay, trebuie doar să vă mulțumesc. Am înotat atât de mult timp, 18 ani, și am atât de multe sentimente. Sunt fericită că ultima mea cursă a fost la Jocurile Olimpice”, a declarat ea.
Alonso, care a concurat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, la vârsta de 17 ani, spune că nu s-a retras dintr-un capriciu. „Oameni buni. Decizia a fost luată cu mult timp în urmă. Nu are nicio legătură cu ce s-a întâmplat la Jocurile Olimpice!”, a spus ea.
Luana Alonso este multiplă campioană la concursurile desfășurate în America Centrală și America de Nord. Pe plan mondial însă, ea nu a obținut niciun rezultat remarcabil.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER