„Tun” imobiliar dat cu un teren aflat chiar lângă stadionul Ghencea. Cum a pierdut Armata o suprafață vândută apoi cu 17,8 milioane de euro
Un teren care s-a aflat în proprietatea Armatei, care se află în vecinătatea stadionului Steaua, ar fi fost retrocedat în condiții ciudate. Este vorba despre o suprafață de 14,2 hectare, care a generat un profit de 17,5 milioane de euro.
Riseproject.ro a făcut o anchetă despre modul în care au fost retrocedate 14,2 hectare de teren situate chiar lângă Complexul Sportiv Steaua. Terenul a aparținut Armatei încă din 1913, când aici a fost amenajat un poligon pentru exerciții militare, însă a fost pierdut în instanță. Terenul a fost revendicat de mai mulți proprietari, care au susținut că a aparținut familiilor lor, însă a fost luat de comuniști. Statul i-a pus însă pe așteptare.
Pe fir au intrat Ramona Mănescu (europarlamentar), Cristian Poteraș (fost primar în sectorul 6) și magnatul imobiliar Dragoș Dobrescu. Aceștia au cumpărat drepturile litigioase pentru doar 327.000 de euro, scrie riseproject.ro. Mai departe, au câștigat procesul cu Armata pentru drepturile asupra terenului. Asta se întâmpla în urmă cu mai bine de 10 ani. Imediat după ce au intrat în posesia celor 14,2 hectare, grupul Mănescu-Poteraș-Dobrescu a vândut terenul pentru 17,8 milioane de euro. Au realizat astfel un profit de 17,5 miioane de euro.
Ancheta riseproject.ro dezvăluie că modul în care cei trei au primit fostul teren al Armatei ar avea legătură cu Mafia Retrocedărilor. Spre exemplu, unul dintre vânzătorii drepturilor succesorale, care apare în acte cu o suprafață de 1,5 hectare, susține că el n-a vândut niciodată terenul și nu-i cunoaște pe cei trecuți în dreptul cumpărătorilor.
Riseproject scrie că adevărații proprietari au așteptat ani de zile pentru a-și dobândi drepturile, însă fără succes. Dar, după ce terenul a ajuns în proprietatea grupului Mănescu-Poteraș-Dobrescu, acesta a fost retrocedat în doar câteva luni.
Acum, în jurul arenei din Ghencea se vor construi mai multe complexuri imobiliare, în care se vor investi mai mult de 300 de milioane de euro. Cristian Poteraș, fost primar la sectorul 6, se află în prezent în spatele gratiilor. În 2015, a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru retrocedarea în condiții ciudate a unei suprafețe de 12 hectare, teren însă care n-are legătură cu cel de lângă stadionul Steaua.