Ajax Amsterdam a oferit detalii despre starea de sănătate a lui Edwin van der Sar (52 de ani), care vineri a fost internat cu hemoragie cerebrală.
Fostul mare portar al lui Ajax Amsterdam și al naționalei Țărilor de Jos, Edwin van der Sar, a suferit o hemoragie cerebrală în cursul zilei de vineri și a fost transportat de urgență la spital.
Clubul „lăncierilor” a făcut anunțul privind starea sa de sănătate și a menționat că el va rămâne internet, pentru moment.
„Edwin van der Sar va rămâne pentru moment la terapie intensivă. Starea lui este stabilă, dar în continuare îngrijorătoare”, se arată în comunicatul remis de Ajax Amsterdam în cursul zilei de sâmbătă.
Fostul mare portar se află internat în Croația, unde se afla în vacanță. Acesta a fost transportat de urgență la spital cu elicopterul, astfel încât medicii să poată interveni cât mai repede.
Legendarul fost fotbalist Edwin van der Sar se afla cu familia în vacanță în Croația când i s-a făcut rău. Apropiații săi au alertat de urgență serviciile de urgență, iar acesta a fost transportat la spital cu elicopterul.
Anunțul inițial a fost făcut de fostul său club Ajax Amsterdam, prin intermediul unui comunicat postat pe rețelele de socializare.
„Vineri, Edwin van der Sar a suferit o sângerare în jurul creierului. În prezent, el se află în spital la secția de terapie intensivă și este într-o stare stabilă.
Odată ce există informații mai concrete, va urma o actualizare. Toată lumea de la Ajax îi urează lui Edwin însănătoșire grabnică. Ne gândim la tine”, se arată în comunicatul remis în cursul zilei de vineri de Ajax Amsterdam, prin intermediul rețelelor de socializare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER