O nouă poveste care dezvăluie brutalitățile de la nivelul ligilor inferioare de fotbal ale României a apărut ieri. Andrei Baciu (foto medalion), un puști de 17 ani din Botoșani care visează să îl arbitreze cândva pe Messi sau pe Cristiano Ronaldo, a primit în urmă cu patru zile o bătaie cruntă.
La meciul de Liga a V-a din Botoșani, Gloria Frumușica – Dante Botoșani (10-2), unul dintre tușieri a fost atacat de jucătorii echipei oaspete pentru un gol nevalidat. Era deja 4-0 pentru adversari, dar asta nu mai conta pentru cei care măcar pentru două ore pe săptămână se simt fotbaliști. I-au rupt copilului tricoul, moment în care a intervenit arbitrul de centru. Acesta l-a eliminat pe cel care comisese brutalitatea, mobil perfect pentru o altă violență. „Roșu, bă?! Doar galben trebuia să arăți”, a spus unul dintre atacatori în direcția arbitrului Andrei Baciu, timp în care acesta deja încerca să se ferească de ploaia de pumni și picioare care se abătuse asupra lui. Explicația copilului e șocantă: „Așa s-a învățat românul, să ceară și să dea cu pumnul dacă nu i se dă, chiar dacă nu are dreptate. Am mai luat-o la un meci în primăvară”. Întrebat ce îl mână să continue, acesta a răspuns răspicat: „Vreau să ajung la Liga I, în cupele europene. Acolo știu sigur că n-o să mai dau peste astfel de indivizi”.
„Poliția să ia măsuri” Copilul oricum e hotărât să meargă mai departe, mai ales că încă resimte dureri la o ureche și la zona occipitală. „Aștept să îmi iasă certificatul medico-legal și apoi o să mă adresez și Poliției. Oricum, înainte de asta sunt curios ce pedeapsă or să primească cei care m-au lovit”, a spus ieri Andrei. Acesta a fost completat de viitorul președinte al CCA, Ion Crăciunescu, care l-a asigurat pe puști că are parte de tot sprijinul. „Acestea sunt bestii! Poliția ar trebi să ia măsuri. Băiatul va fi sprijinit de mine”, a spus Crăciunescu.
„Era și tata de față, dar până a venit el, lucrurile se calmaseră. Mie nu mi-e frică, dar părinții sunt cei mai îngrijorați acum”, Andrei Baciu, arbitru Botoșani
„Mâine (n.r. – azi) vom avea ședința Comisiei de Disciplină și vom lua măsuri drastice. Nu lăsăm nepedepsite astfel de gesturi”, Mihai Calistru, președintele AJF Botoșani
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER