Un fost judecător român a făcut-o praf pe Simona Halep şi a declarat că TAS a scris în motivare că românca s-a dopat intenționat! După ce a mai citit o dată documentul şi-a dat seama de gafa nepermisă pe care a comis-o

Un fost judecător român a distrus-o pe Simona Halep, spunând că TAS a scris că românca s-a dopat intenționat, observând ulterior gafa pe care a comis-o.

Fostul judecător Cristi Danileț a făcut o declarație controversată la adresa Simonei Halep, după ce a menționat că tenismena s-a dopat intenționat. După ce a recitit textul, judecătorul pensionat a revenit cu un mesaj în care și-a exprimat scuzele pentru dubla câștigătoare de Grand Slam.

Cristi Danileț a acuzat-o pe Simona Halep că s-a dopat intenționat, ca mai apoi să-și conștientizeze gafa și să revină cu scuze

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a redus pe 5 martie 2024 suspendarea Simonei Halep în scandalul de dopaj de la 4 ani la doar nouă luni, iar valul de comentarii a fost imens.

Printre cei ce au discutat de acest subiect se numără și Cristi Danileț, judecător pensionat, care a declarat că în documentul TAS este specificat faptul că Halep s-a dopat intenționat, ca mai apoi să revină cu scuze pentru sportiva din Constanța.

„Bazat pe știrile de asta noapte apărute in presa, am făcut un comentariu cu privire la dopajul INTENTIONAT al Simonei Halep pe care l-am retras. Îmi prezint scuzele ca m-am grăbit. Promit sa citesc cu atenție hotărârea TAS prin care a fost trasă la RĂSPUNDERE PENTRU DOPAJ, pentru a face un comentariu pertinent”a scris Cristi Dănileț pe Facebook, citat de adevărul.ro.

Neatenția, factor decisiv în situația Simonei Halep

Neglijența a costat-o pe Simona Halep, care încearcă să revină la nivelul care a consacrat-o. Se pare că substanța interzisă (Roxadustat) cu care a fost prinsă dopată i-a fost introdusă în corp dintr-o neatenție, printr-un produs contaminat.

Sportiva noastră a fost sancționată doar pentru neglijența legată de utilizarea unui supliment alimentar contaminat, ceea ce a dus la o pedeapsă mai blândă. Suspendarea poate varia între 0 și 24 de luni.

În plus, echipa sa de avocați a contestat validitatea probei de sânge cu numărul 48 din pașaportul biologic, susținând că a fost transportată la o temperatură de +2 grade Celsius, iar uneori chiar 0 grade, timp de 2 ore și 36 de minute. Aceasta este sub intervalul permis de +4 până la +15 grade Celsius, eliminând suspiciunea de microdoping regulat.

Al treilea aspect al cazului privește neglijența Simonei Halep în folosirea suplimentului Keto MCT. Deși nu se consideră o eroare gravă, utilizarea acestui supliment a încălcat articolul 10.6.1.2, care precizează că „sportivul își asumă riscul când utilizează suplimente ce nu sunt reglementate de WADA”.

Publicat: 11 10. 2024, 22:32