FCSB a avut un final de sezon de coșmar, pierzând titlul la Constanța, 2 – 3 cu Farul, și apoi fiind surclasată de Rapid, pe teren propriu, scor 1 – 5.
În ultimele două partide, portarul Ștefan Târnovanu a încasat opt goluri, mai mult de jumătate decât a primit în tot play-offul.
Considerat unul dintre cei mai buni portari din Liga 1, goal – keeperul cumpărat de la Poli Iași cu 200.000 de euro, în 2019, se află acum pe lista lui Emil Săndoi, pentru turneul final al Campionatului European de tineret, care va avea loc luna aceasta, chiar în România.
Târnovanu se va lupta pentru titularizare cu Mihai Popa (FC Voluntari – transferat la Torino) și Hindrich, fost portar la CFR Cluj, acum în Ungaria.
Până să ajungă la lot, Târnovanu își „încarcă bateriile” în Grecia, alegând insula Thassos. Fotbalistul pare îndrăgostit de mare și de ambarcațiuni, după ce vede din fotografiile postate pe rețelele sociale.
Alături de el se află iubita sa, Loredana Turcanu, cei doi având o relație trainică, care durează de aproape șase ani.
Naționala de tineret se va reuni mâine, 2 iunie, la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia, unde jucătorii se vor pregăti până pe 5 iunie când este programată plecarea către Italia pentru un stagiu de pregătire de 7 zile.
Meciurile din Grupa B de la Campionatul European de tineret sunt programate astfel:
Miercuri, 21 iunie
19:00 Ucraina – Croația (Stadionul Giulești, București)
21:45 România – Spania (Stadionul Ghencea, București)
Sâmbătă, 24 iunie
19:00 România – Ucraina (Stadionul Ghencea, București)
21:45 Spania – Croația (Stadionul Giulești, București)
Marți, 27 iunie
21:45 Croația – România (Stadionul Ghencea, București)
21:45 Spania – Ucraina (Stadionul Giulești, București)
Lotul convocat de Emil Săndoi:
PORTARI: Mihai Popa (FC Voluntari), Ștefan Târnovanu (FCSB), Otto Hindrich (Kisvarda / Ungaria);
FUNDAȘI: Alexandru Pantea (FCSB), Bogdan Racovițan (Rakow / Polonia), Mihai Lixandru (FCSB), Marco Ehmann (EN Paralimniou / Cipru), Victor Dican (FC Botoșani), Radu Drăgușin (Genoa / Italia), Andrei Borza (Farul), Valentin Țicu (Petrolul), Andres Dumitrescu (Sepsi);
MIJLOCAȘI: Vladimir Screciu (Universitatea Craiova), Dragoș Albu (U Craiova 1948), Alexi Pitu (Bordeaux / Franța), Alexandru Cîmpanu (Universitatea Craiova), Constantin Grameni (Farul), Alexandru Ișfan (Universitatea Craiova), David Miculescu (FCSB), Adrian Mazilu (Farul), Valentin Mihăilă (Parma / Italia), Octavian Popescu (FCSB), Claudiu Petrila (CFR Cluj), Vlad Pop (U Craiova 1948);
ATACANȚI: Jovan Markovic (Universitatea Craiova), Daniel Bîrligea (CFR Cluj), Louis Munteanu (Farul).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER