Universitatea Craiova, victorie în amicalul din Austria, cu Heidenheim. Dan Nistor nu a părăsit echipa olteană şi a fost folosit de Laszlo Balint

Universitatea Craiova, victorie în amicalul din Austria, cu Heidenheim
Vezi galeria foto - 4 poze

Într-un amical disputat în cadrul stagiului de pregătire pe care-l efectuează în Austria, Universitatea Craiova a învins, scor 1-0, la Kematen, formaţia germană FC Heidenheim, care a terminat sezonul trecut pe locul 6 în Zweite Bundesliga, gol marcat de Andrei Ivan.

La ultima fază unei prime reprize fade, în care numai nemţii au avut o ocazie de gol, la un corner, Ştefan Baiaram a scăpat pe contraaatac şi a fost faultat în careul advers, iar Andrei Ivan a transformat penalty-ul acordat. Unica şansă de a marca a Universităţii Craiova în repriza secundă a fost irosită de Alex Cîmpanu, în timp ce nemţii au ratat 4 mari ocazii de gol.

La fel ca în partida anterioară, cu Qarabag, alb-albaştrii au avut o prestaţie modestă, echipa fiind preocupată aproape exclusiv de faza defensivă. Deşi era dat ca plecat de la Universitatea Craiova, Dan Nistor a evoluat pe parcursul reprizei secunde.

Universitatea Craiova, victorie în amicalul din Austria, cu Heidenheim. Dan Nistor nu a părăsit echipa olteană şi a fost folosit de Laszlo Balint

Universitatea Craiova a evoluat în formula: Pigliacelli (85 D. Rusu) – Căpăţână (85 D. Benga), P. Papp (60 Găman), Vl. Screciu (85 B. Brăşfăleanu), B. Vătăjelu (60 N. Bancu) – Al. Mateiu (60 I. Vînă), Al. Creţu (80 David Sala), Gustavo (60 Dan Nistor) – Şt. Baiaram (60 Al. Cîmpanu), E. Koljic (80 M. Danciu), Andrei Ivan (60 Ante Roguljic).

La FC Heidenheim, antrenorul Franck Schmidt a început cu: Müller – Busch, Schöppner, Siersleben, Mainka, Schimmer, Kleindienst, Köther, Theuerkauf, Maloney, Beste. Au intrat: Geipl, Thomalia, Sessa, Pick, Rittmuller, Forenbach, Burnic, Beck, Kuhlwetter, Negele, Keller, Ramusovic, Arslan, Qenaj.

În primul meci de verificare din Austria, Universitatea Craiova a învins cu 4-1 formaţia germană Arminia Bielefeld, recent retrogradată din Bundesliga, iar în cel de-al doilea amical oltenii au remizat, scor 1-1, cu campioana Azerbaidjanului, FK Qarabag. În ultimul meci amical din Austria, echipa antrenată de Laszlo Balint se va duela, pe 6 iulie, de la ora 18, cu formaţia Al Duhail din Qatar. Universitatea Craiova debutează în noua ediţie a Superligii pe 15 iulie, de la ora 21.30, pe „Ion Oblemenco”, împotriva lui Sepsi OSK.

Publicat: 03 07. 2022, 14:23