UTA a oficializat transferul lui Ongaro: ”La cât mai multe goluri în tricoul roș-alb”!
Așa cum ProSport informa încă de ieri, canadianul Easton Ongaro a devenit noul fotbalist al UTA-ei!
Masivul atacant a fost prezentat de arădeni în această seară, în cantonamentul echipei din Antalya, acolo unde fotbalistul de 23 de ani a și făcut un prim antrenament alături de noii săi colegi.
Ongaro este al doilea canadian din istoria „Bătrânei Doamne”, după Hanson Boakai, care a evoluat în „alb-roșu” în sezonul 2017-2018, din Liga a 2-a.
UTA a oficializat transferul lui Ongaro: La cât mai multe goluri în tricoul roș-alb!”
De fapt, cei doi fotbaliști au fost colegi la Edmonton în anul 2020.
Probabil, mâine, Laszlo Balint și Bogdan Apostu îl vor prezenta și pe celălalt transfer al „Bătrânei Doamne” oficializat în Antalya. Este vorba despre mijlocașul de bandă nigerian, Phlip Otele, care vine la Arad din prima ligă lituaniană, de la Kauno Zalgiris.
„Easton Ongaro este noul fotbalist al UTA-ei!
Masivul atacant de 1.98cm, s-a născut la Edmonton, Canada, pe 5 iunie 1998, şi deţine şi paşaport italian. Acesta a reprezentat Canada la naţionalele de juniori, inclusiv U23 şi a ajuns la clubul nostru de la FC Edmonton. În carieră a mai evoluat pentru AB Golden Bears, Cavalry FC şi Vendsyssel FF din Danemarca.
Poate evolua atât ca atacant central, cât şi în cele două benzi.
Îi urăm bun venit şi cât mai multe goluri în tricoul roş-alb” au scris cei de la UTA pe site-ul oficial al clubului.
- În cantonamentul din Antalya, UTA a învins la limită o echipă din Gabon, prin „dubla” lui Miculescu!