Valentina Pelinel, soția lui Cristi Borcea, fostul acționar majoritar de la Dinamo, a trecut prin clipe grele în 2013, când a suferit un accident teribil la schi. Ea a fost diagnosticată cu ruptură de ligament și recuperarea a fost una foarte anevoioasă.
Pe alți 8 ani, în 2021, ea a mai suferit un accident groaznic în timpul unui antrenament de karate. Fostul model a fost operată de urgență.
Recent, Valentina Pelinel a povestit prin ce chinuri groaznice a trecut după accidentul de la schi. La acea vreme, ea nu a vrut să audă de operația la picior, însă vedeta a rămas cu o sensibilitate locală în urma incidentului.
Totuși, ea a fost nevoită să ajungă pe masa de operație câțiva ani mai târziu, în urma unui antrenament de karate, unde a resimțit dureri insuportabile la piciorul la care suferise ruptura de ligament.
„Pe 20 octombrie anul trecut m-am operat la piciorul stâng. În 2013 m-am accidentat la schi. Atât de mult am suferit, că nici nu mai vreau să aud de acest sport. Nu mi-e dor de el şi nici copiii mei nu vreau să facă schi. A fost destul de grea recuperarea. Mi-am rupt atunci ligamentul încrucişat anterior, parţial.
Doctorul mi-a zis că atâta timp cât nu vreau să mai schiez, nu trebuie să mă operez, aşa că am mai trăit liniştită 8 ani şi ceva cu toate sporturile mele, pe care le fac. La un moment dat m-am apucat cu profa mea de sport să facem karate, că nu le făcusem pe toate şi s-a gândit să mă înveţe şi autoapărare.
Într-o zi, la antrenament, nu ştiu cum am călcat cu piciorul şi am simţit o durere când l-am pus jos şi am zis, l-am rupt! M-am uitat aşa la profă, ea a zis “Nu l-ai rupt!”. Şi din momentul ăla a început să îmi fugă genunchiul. M-am dus la doctor direct, simţeam cum îmi fuge rotula. Altă posibilitate nu a fost, decât operaţia!”, a spus soția lui Cristi Borcea, potrivit click.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER