Valentino Rossi n-a scăpat nici el de COVID-19! Campionul italian a povestit prin ce a trecut spre finalul anului trecut, atunci când a aflat că este infectat cu noul coronavirus.
Pilotul a făcut o formă ușoară a bolii, dar perioada de izolare l-a marcat profund, în condițiile în care statutul de vedetă i-a adus foarte mulți fani în toată lumea.
Valentino Rossi a fost la un pas de tragedie în vara anului trecut. Două motociclete s-au ciocnit chiar în momentul în care italianul de la Yamaha se află în zonă. Cele două vehicule s-au împrăștiat pe pistă, dar pilotul nu a avut de suferit și a trecut ca o furtună prin zonă.
„A fost greu, pentru că eram izolat de tot. Eu, de când m-am născut, am fost mereu într-o petrecere, pentru că oricine îmi iese în cale îmi zâmbeşte, m-am simţit un altul. Cred că am înţeles ce este singurătatea. Nu mi s-a mai întâmplat aşa ceva.
Am făcut vaccinul. Este adevărat, suntem privilegiaţi. L-am făcut în Qatar, unde eram la începutul lunii pentru teste, datorită unui acord între guvernul local şi conducătorii din MotoGP. La prima doză nu am simţit nimic. O să fac a doua doză tot la Doha, după a doua cursă, în aprilie. Se spune că persoanele care au fost infectate ar putea avea ceva reacţii: nu mă interesează, este prea important”, a spus Valentino Rossi, pentru La Repubblica.
Sezonul de MotoGP va începe în Qatar, pe circutul Losail, unde vor avea loc primele două curse, pe 28 martie şi 4 aprilie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER