Verdict în cazul lui Devis Mangia, acuzat de agresiune sexuală la adresa propriilor jucători! Ce se întâmplă cu fostul antrenor al Universității Craiova
Este cunoscut faptul că Devis Mangia, fostul antrenor al Universității Craiova, a fost acuzat în urmă cu câteva luni, pe vremea când activa ca selecționer al Maltei, de agresiune sexuală și comportament neadecvat față de unii dintre jucătorii pe care îi pregătea la acel moment.
Federația Malteză de Fotbal, verdict în cazul lui Devis Mangia, acuzat de agresiune sexuală la adresa propriilor jucători!
Ulterior, la adresa antrenorului italian de 48 de ani au fost formulate astfel de acuzații și din perioada în care el era încă la Universitatea Craiova. Acestea nu au fost însă confirmate oficial și, în mod evident, au fost respinse ferm de fostul selecționer al naționalei de tineret a Italiei.
Eram la Botoșani și jucam cu Craiova. Toți jucătorii de la Craiova știau de chestiile astea (n.r. despre Mangia), nu doar Popa (n.r. Răzvan Popa). Mi-au spus băieții de la Craiova: «Bă, ăsta e ‘hau’, toată lumea știe»”, a spus, de exemplu, Sebastian Chitoșcă, fost jucător la FC Botoșani, în urmă cu circa două luni, potrivit gsp.ro.
Revenind la presupusele fapte petrecute în Malta, atunci acuzațiile au fost formulate, s-a deschis o procedură disciplinară împotriva lui Mangia, iar în perioada în care aceasta s-a desfășurat el a fost suspendat provizoriu de Federația din această țară. La scurt timp, el și-a înaintat demisia, în septembrie 2022, iar în prezent este încă liber de contract.
Acum, această anchetă internă a ajuns la final, iar jurnaliștii de la Times of Malta au prezentat concluziile ei. În primul rând, Devis Mangia nu a fost găsit vinovat de agresiune sexuală, dar a fost găsit vinovat de comportament neadecvat față de unii dintre jucătorii săi.
Conducerea nu a găsit suficiente dovezi pentru a susține acuzațiile de agresiune sexuală. Conducerea nu a găsit suficiente dovezi pentru a susține acuzațiile de alt gen de avansuri. Conducerea a găsit în schimb suficiente dovezi pentru a proba acuzațiile de comportament neadecvat”, se arată în comunicatul emis de Federația Malteză de Fotbal și preluat de sursa citată anterior.
Ce se întâmplă cu fostul antrenor al Universității Craiova
În același comunicat se precizează că Devis Mangia a primit o suspendare temporară din orice activitate fotbalistică desfășurată pe teritoriul Maltei. Antrenorul italian poate ataca această decizie prin apel.
După plecarea lui Mangia, Federația din Malta l-a numit în funcția de selecționer al primei naționale pe Michele Marcolini, de asemenea un antrenor italian, fost fotbalist la Torino, Bari, Vicenza, Atalanta sau Chievo Verona.